Puteţi răspunde aici sau pe http://nicoletasavin.wordpress.com/.
Săptămâna viitoare voi premia cele mai interesante răspunsuri.

Pentru prima dată după mulţi ani mi se oferă ocazia să scriu „pozitiv“ şi încă despre o instituţie despre care s-au scris, şi am scris şi eu, destule lucruri nu tocmai de bine. Printr-un curier militar ne-a sosit la redacţie ultimul număr al publicaţiei oficiale a SRI – „Intelligence“. În interiorul revistei – o primă reacţie la campania lansată de „Curentul“, cu privire la colonelul Trosca.  Am reprodus integral pagina dedicată echipei lui Trosca, lichidată printr-o manevră a generalului GRU Nicolae Militaru. Pentru acest gest am găsit de cuviinţă să salut cu onoare SRI-ul, pentru prima oară după mulţi ani.
Anul acesta, la sfârşitul lunii trecute, Serviciul Român de Informaţii a aniversat 21 de ani de la înfiinţare. Serviciul a trecut deci de pragul celor 20 de ani fatidici, interval în care românii nu prea au ieşit din cadrele etichetei aplicate de Brucan cu a sa infamantă stigmatizare a românilor, categorisiţi drept „stupid people“, şi a ajuns la limanul unei stări de „intelligence“ finalmente.
Fără onoare, demnitate şi caracter nu poţi rezista, ca persoană, ca om, în cadrul unei instituţii care lucrează cu minciuna, însă minciuna folosită instituţional pentru a ajunge la adevăr. Te sminteşti dacă nu eşti consolidat interior. Serviciile de informaţii nu sunt pentru domnişoare, nici pentru maici, însă asta nu înseamnă că au ce căuta curvele aici. Asumarea condiţiei de luptător pe frontul din umbră presupune un fundament moral consistent, presupune tărie de caracter şi un tip de dedicaţie cu totul aparte, o motivaţie interioară extrem de puternică în sensul asumării unei vieţi de luptă perpetuă, deoarece frontul pomenit este fierbinte mereu, este un front unde se mai şi moare, iar inamicii sunt mereu mai mulţi, mai puternici, mai lipsiţi de scrupule.
Ştiu că mii de tineri se înghesuie la porţile instituţiei, atraşi de mirajul unei munci tainice, miraj întreţinut de literatură şi filme. Înainte de ‘89, cei care lucrau în Securitate ajungeau acolo pe cu totul alte căi. Securitatea era braţul înarmat al Partidului, iar securiştii erau un fel de gardieni ai Templului Ateismului Ştiinţific multilateral dezvoltat – o parascovenie de idioţi congenitali. Cei care erau deja virusaţi de cretinismul de partid au contribuit la imaginea dezolantă a instituţiei Securităţii, devenită un fel de bau-bau naţional.
O altă categorie şi-a făcut totuşi şi datoria, aşa cum au jurat în jurământul de ofiţer. Au lucrat şi pentru ţară, nu doar pentru organele de partid. Buni, răi, cei mai mulţi dintre aceştia au fost lichidaţi în zilele acelui decembrie şi în perioada imediat următoare. Lichidaţi de inamic, în primul rând de KGB. Pe lângă Trosca şi camarazii săi, există o listă destul de lungă de ofiţeri superiori de Armată şi Securitate ucişi fie de glonţ, fie prin alte „mijloace operative“. În Cehoslovacia, odată cu intrarea Armatei Roşii, cu tancurile, în Praga, primii care au fost arestaţi, puşi cu faţa la perete şi împuşcaţi în ceafă au fost ofiţerii serviciului de contrainformaţii, lăsaţi la vedere, lângă fişete, pentru a se da un mesaj.
Un mesaj similar s-a dat şi în decembrie ‘89, când cadavrele echipajului lui Trosca au fost lăsate în stradă, după nimicire. Mesajul a fost înţeles, dar a dat naştere şi unei reacţii fără precedent. Nu întâmplător s-a format la numai două luni după acest eveniment CADA, un corp de mii de ofiţeri care au demonstrat public, în faţa Guvernului, a Puterii cerând demisia din fruntea Armatei a lui Militaru şi a găştii sale de „Corbi“, cum erau numiţi în dosarele instrumentate inclusiv de Trosca, spionii sovietici ai GRU şi KGB.

Jertfa lui Trosca nu s-a irosit în van

Moartea lui Trosca nu a fost chiar degeaba. Generalul Militaru, cel care l-a ucis, pus în funcţie de Ion Iliescu a fost dat jos ca urmare a acestei acţiuni fără precedent în istoria militară a României. Miile de ofiţeri care au demonstrat în faţa Guvernului provizoriu, în luna februarie 1990, au reuşit înlăturarea spionului sovietic din fruntea Armatei, însă multe alte căpuşe şi cârtiţe au rămas bine înfipte în sistemul de putere post decembrist. La vârf, cârtiţa numărul unu, Ion Iliescu.
Dezbaterea asupra cazului Trosca nu este doar simbolică ci priveşte chiar sensul faptelor petrecute în decembrie 1989, deoarece atâta vreme cât de fapt asistăm doar la victoria kaghebiştilor, câtă vreme uneltele moscovite şi urmaşii lor îşi fac de cap într-o Românie neguvernată de români, în realitate, înseamnă că războiul nu s-a încheiat. Trosca este poate cel mai cunoscut nume de cadru militar sacrificat la aşa zisa „revoluţie“, iar ferocitatea pedepsirii sale a rămas în memoria colectivă a românilor. Trosca este nu doar încă un ofiţer român asasinat şi profanat de kgb-işi, ci este şi cel mai cunoscut simbol al războiului dus de cadrele de informaţii şi contrainformaţii ale României pe frontul invizibil.
În sediul MapN s-a aflat în ziua uciderii lui Trosca ataşatul militar al Ambasadei Sovietice, iar Trosca a fost practic pedepsit sub ochii rusului, spre ştiinţa tuturor cadrelor militare care au îndrăznit să lupte împotriva ruşilor.
Am scris deja în numerele precedente din „Curentul“ dedicate cazului Trosca că „SRI-ul putea să devină intervenient în acest dosar şi să argumenteze temeinicia activităţii de contra-informaţii deoarece nefăcând-o această instituţie îşi anulează însăşi sensul de a fi. Mai mult Trosca şi camarazii său ucişi prin manevrele GRU şi KGB din perioada „revoluţiei“ sunt efigii ale SRI respectiv ale Brigăzii Antiteroriste, care marchează ziua de 24 decembrie, ziua execuţiei lui Trosca. Trosca are şi valoare simbolică şi nu numai. Cum mai poate urmări vreun cadru al SRI astăzi agenţi ai Moscovei câtă vreme ştie că se poate expune unei pedepse similare celei suferite de Trosca, ba mai mult ştiind că până şi memoria îi va fi pângărită.“
M-am înşelat, SRI-ul nu putea interveni direct în dosar, alături de familie. Nici preşedintele nu a avut puterea să schimbe cursul acţiunii prin care lui Trosca i-a fost răpit dreptul de a fi numit erou postmortem. Acţiune dirijată şi dusă la bun sfârşit de membrii unei agenturi adânc înfiltrate în sistemul politic.
Nu s-a terminat (încă) cu kaghebiştii din România. Foarte probabil nu vom scăpa niciodată de ei. Măcar însă să le limităm activitatea, dacă de dat în cap, deocamdată, nu se pune problema. Sacrificiul şi jertfa celor care, ca şi Trosca, au plătit preţul suprem n-ar trebui să fie degeaba.
Cam asta o spune şi actualul SRI, prin pagina dedicată, acum lui Gheorghe Trosca, erou în veşnicie, cu sau fără ţidulă. Pentru Patrie şi Onoare, SRI-ul răspune, iată: Prezent!   
George Roncea

Lecţia de onoare

În urmă cu ceva timp, parcă intuind că preşedintele României nu mai poate face nimic, spuneam că eroii nu se nasc şi nu mor prin decret prezidenţial. Că, altfel spus, nu contează ce scrie unul sau altul pe Trosca, ci doar ce semnifică gestul făcut de el în ultima oră din viaţă. Cum ştim deja, la puţin timp după moartea uslaşilor, pe ABI-urile lor s-a scris mare, cu cretă, cuvântul „terorişti“, adică exact opusul a ceea ce erau acei oameni, iar astăzi s-a scris cu cerneală prezidenţială, împrumutată de la un judecător lipsit de minte, cuvântul „poliţie politică“. Şef de Stat-Major al USLA în decembrie 1989, Gheorghe Trosca fusese anterior ofiţer de contrainformaţii militare, calitate în care, conform fişei postului, instrumenta cazuri de ofiţeri sau subofiţeri aflaţi în conflict cu legea, cu normele sau cu jurământul militar. Să-l acuzi pe un astfel de ofiţer, care a fost ucis tocmai pentru că şi-a respectat fişa postului şi l-a documentat informativ, ca agent GRU, pe generalul criminal Nicolae Militaru, este, pentru judecătorul care a pronunţat sentinţa, un semn de alienare mintală. La fel, comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989 condusă de senatorul PNL Raymond Luca, care a votat retragerea titlurilor de erou-martir pentru cei doi ofiţeri antiterorişti, a îndeplinit şi ea, conştiincios, actul reeditat de execuţie publică a eroilor SRI.
Zilele trecute am constatat că, în pofida gestului prezidenţial, forţat de un şir de gesturi imbecile ale unor impostori agăţaţi de gâtul unor legi strâmbe, nu poţi schimba un simbol prin decret prezidenţial.
Lecţia de onoare ne-a fost predată, indirect, chiar de către SRI, instituţia în componenţa căreia se află Brigada Antiteroristă, unitatea de elită reprezentată de Gheorghe Trosca şi ceilalţi şapte luptători ucişi. Mesajul transmis de SRI a fost acelaşi cu mesajul pe care l-am transmis şi noi cu ceva timp în urmă. „Eroii nu au nevoie de „diplome“„ – scrie pe una dintre paginile ultimului număr al revistei SRI, „Intelligence“, sub flacăra unei lumânări care împarte, în două coloane, mari cât ABI-urile în care şi-au găsit moartea, luptătorii măcelăriţi pe pământ românesc la ordinul unui agent străin. Gestul, pe cât de discret, pe atât de nobil, făcut de conducerea SRI este un semn că, din punctul de vedere al simbolurilor cele mai valoroase ale luptătorilor antiterorişti, nimic nu s-a schimbat. Sacrificiul suprem simbolizat de Trosca şi ai lui rămâne pe acelaşi soclu în faţa căruia, pe 24 decembrie, se înclină „in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi“.    
Dan Badea

 Exclusiv in cotidianul National: Lukoil pompează bani în Realitatea TV!

* SOV începe războiul cu Băsescu prin alianţe cu doi dintre cei mai puternici miliardari din Europa de Est
* Bossul celei mai mari companii petroliere private ruseşti cumpără un pachet de acţiuni la televiziunea lui Vântu
* Tranzacţia se va face prin intermediul unui puternic magnat al petrolului din Balcani, Spiros Latsis, care deţine mai multe televiziuni elene

La nici o săptămână de când anunţa în sala de judecată că va începe un război crunt împotriva lui Traian Băsescu, miliardarul Sorin Ovidiu Vântu a făcut o primă mişcare spectaculoasă ce are ca scop consolidarea poziţiei sale în confruntarea cu preşedintele României.

Reporterii “Naţional” au intrat în posesia unor informaţii bombă despre negocierile secrete ce au avut loc zilele trecute între Dragoş Nedelcu, vicepreşedintele grupului Realitatea, şi magnatul elen Spiros Latsis, cel care intermediază preluarea unui pachet de acţiuni de către miliardarul rus Vagit Alekperov, preşedintele Lukoil.
Întâlnirea dintre Dragoş Nedel­cu (unul dintre acţionarii unui grup de firme din domeniul energiei regenerabile cu activitate în cinci ţări) şi Spiros Latsis ar fi avut loc, potrivit surselor “Naţional”, vineri seară, departe de ochii curioşilor, în restaurantul “Ithaki” situat în localitatea grecească Vouliag­meni. Spiros Latsis, care este fiul celebrului Yiannis Latsis, are misiunea secretă de a negocia preluarea unui pachet minoritar din grupul Realitatea TV pentru partenerul său de afaceri Vagit Alekperov. Sursele “Naţional” mai vorbesc de faptul că în urma discuţiilor purtate, Sorin Ovidiu Vântu şi-ar fi dat acordul pentru ca această tranzacţie să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Prin această mişcare, SOV nu face altceva decât să devină partener cu unii dintre cei mai influenţi afacerişti din Europa de Est, oameni a căror notorietate va cântări decisiv în războiul cu preşedintele Băsescu. Vagit Alekperov este preşedintele şi acţionarul principal de la Lukoil, cea mai puternică companie petrolieră privată din Rusia. De partea cealaltă, Spiros Latsis deţine în acest moment 30% din acţiunile grupului petrolier “Hellenic Petroleum” şi este proprietarul mai multor televiziuni din Grecia. Mai mult, sursele “Naţional” au dezvăluit încă un aspect uluitor al acestei afaceri. Interesele miliardarului Vagit Alekperov în România nu se opresc doar asupra televiziunii deţinute de Sorin Ovidiu Vântu. Magnatul rus vrea, prin intermediul aceluiaşi Spiros Latsis, să cumpere şi un pachet semnificativ de acţiuni de la Romgaz, cea mai profitabilă companie românească în care statul român este acţionarul majoritar.

Dragoş Nedelcu, omul de legătură

Vicepreşedintele Realitatea TV, Dragoş Nedelcu, nu a fost trimis întâmplător să ne­­go­cieze această spectaculoasă tranzacţie. Personaj aflat în umbra lui Sorin Ovidiu Vântu în ultimii ani, Dragoş Nedelcu este un apropiat al Lukoil. În 2004, Dragoş Nedelcu a fost singurul ziarist care a reuşit să obţină un interviu cu Vagit Alekperov, bossul companiei ruseşti.

Cine este Spiros Latsis

Cel mai bogat grec al momentului, cu o avere estimată la 11 miliarde de dolari, Spiros Latsis trăieşte la Geneva, Elveţia. În vârstă de 61 de ani, are afaceri în domeniile financiare, petroliere, imobiliare şi navale. Este căsătorit şi are doi copii.

Cine este Vagit Alekperov

În vârstă de 59 de ani, fondatorul şi coproprietarul Lukoil are o avere estimată la 10,6 miliarde de dolari. Anul trecut, Lukoil a reuşit o performanţă de invidiat în domeniu, după ce a semnat un contract cu Irak ce conferă ruşilor dreptul de a exploata şi dezvolta unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere, Alekperov este un apropiat al preşedintelui Rusiei, Dimitri Medvedev.

Mihai Pietreanu

de Mihail Neamtu, 17 februarie 2011, Contributors.ro

Ceea ce dreapta n-a reusit sa arate indeajuns de bine este cauza adanca a crizei pe care o traversam. Unii se vor intreba: ce strategii de comunicare poti pune la cale atunci cand multimile infometate vor razbunare si sange? Ramane insa mereu o minoritate sensibila la argumente rationale. Acestor concetateni dorim sa ne adresam.

Declinul social si depresia economica a Romaniei s-au agravat prin unda de soc transmisa de pe Wall Street in toamna lui 2008 (deficitul de lichiditati, credite toxice, paralizia sistemului bancar, etc). Criza structurala a Statului roman tine insa de-o proasta asezare a legilor si a institutiilor pe care stanga politica le-a nasit in ultimii douazeci de ani. Ce au cladit guvernele de inspiratie social-liberal-democrata? Un proiect de societate complet nesustenabil.

Nu vom putea fi niciodata exhaustivi in enuntarea risipei de capital uman si material facuta de stanga in ultimele decenii. Simbolic, nu trebuie niciodata uitat (chiar daca Emil Hurezeanu si-o doreste) cat rau a facut Regimul Iliescu in raport cu promisiunea reprezentata de miscarea civica a tinerilor anticomunisti din anii  1990. Prin mineriade succesive, crema vietii stiintifice a fost obligata sa ia calea Occidentului. Laboratoarele institutelor de cercetare au ramas depopulate si minti stralucitoare s-au trezit brutal alienate de locul natal. Nu hemoragia materiei cenusii a fost problematica, in sine, ci mai ales instrainarea afectiva produsa cu ajutorul luptelor de clasa.

Violentele stradale din perioada tranzitiei au mai produs un efect devastator: au tinut capitalul strain departe de Romania. In acest fel, elitele fostei nomenclaturii si fostei Securitati s-au putut converti la activati extraordinar de lucrative. S-au pus bazele unui capitalism autohton, hranit prin jaf si extorcare nemiloasa a banului public. In loc sa emuleze paradigma polona sau ceha, Romania a urmat mai degraba modelul rusesc.

Regimul Iliescu are asadar la activ aceste performante istorice: intarzierea democratizarii reale a Statului, invrajbirea interna si alungarea competitorilor reali de pe piata prin sloganuri national-comuniste (nu ne vindem tara!). Sa adaugam apoi introducerea deliberata a unor neclaritati juridice in legislatia romaneasca, prin care proprietatea privata s-a gasit insuficient garantata iar protectionismul economic ferm ajutat. Dupa ce si-a adjudecat capitalul lasat mostenire de structurile vechiului Partid, stanga a cautat sa-si formeze o tot mai larga baza de sprijin electoral. Si unde s-o cauti daca nu printre cele mai paupere paturi ale Romaniei profunde?

Feudalizarea politico-economica fusese deja asigurata prin politici de asistenta sociala mizera destinate oamenilor din captivitate. Dependenti de ajutoarele de Stat, milioane de cetateni s-au aliniat in spatele sloganurilor colectivist-sindicalist-egalitariste.

Putem spune, asadar, ca doar pentru a se mentine la putere, stanga a regizat piesa de teatru: paine si circ. Painea a venit sub forma programelor sociale mizerabiliste, completate apoi de circul televiziunilor.

Virtutile capitalismului real, educatia antreprenoriala, gustul pentru risc individual, competitie si libertate, iata teme care n-au facut niciodata obiectul unei pedagogii publice. Ani la randul, televiziunea de stat a produs propaganda partizana si distractie ieftina. Pe fondul penuriei economice reale si a unei isterii pervers intretinute de mass-media, noul kapitalism romanesc s-a putut agrega in mainile unui oligopol. De aici si paradoxul aliantei intre libertarieni declarati precum Dinu Patriciu si social-democrati plutocrati de tipul lui Adrian Nastase. Estimp, clasa micilor antreprenori s-a trezit sufocata de un sistem de taxe si impozitate comparat in 2007 (de PriceWaterHouseCoopers) cu tari precum Uzbekistan, Belarus si Ucraina.

Si astazi, stanga liberal-socialista nu are solutii de crestere a productivitatii. Cei care produc locuri de munca si prosperitate reala vor fi pedepsiti cu dari si impozite. Politicieni ca Victor Ponta si Crin Antonescu n-au nimic de spus despre nesustenabilitatea Statului obez produs si hranit copios in epoca Nastase-Tariceanu. Vom da un singur exemplu: fondul de pensii s-a prabusit. Ce va face stanga? Se va imprumuta din China sa plateasca? Pana una alta, statisticile spun ca, in noiembrie 2010, dintre cei 5,49 de milioane de pensionari doar 3,8 milioane atinsesera limita de varsta completa pentru a iesi la pensie. Dintre acestia, doar 2,1 milioane aveau si limita de varsta si stagiu complet de cotizare, mai putin de jumatate din numarul total de pensionari.
Neagra realitatea a saraciei trebuie confruntata prin politici realiste, care nu pedepsesc munca, succesul si initiativa. Stanga are doar solutii centralist-etatiste, care ignora nevoile comunitatii locale si urgentele reale ale populatiei. Numai cresterea mediului privat (prin stimularea investitiilor si incurajarea angajarilor, reducerea cheltuielilor sociale, deschiderea catre competitie si intarirea autoritatii organismelor anti-frauda) garanteaza viabilitatea masurilor sociale. Libertatea comertului nu poate inflori acolo unde spaga e tolerata iar birocratia isi mentine viu fiecare tentacul.

Dreapta are acum obligatia sa explice nu doar radacinile profunde ale crizei economice, ci si logica iesirii din ciclul vicios al indatorarii fiscale, al anchilozei mentale si al imbatranirii demografice.

de Dragos Paul Aligica, 19 februarie 2011, Contributors.ro

Nu trebuie sa fim mirati de entuziasmul cu care este primita ideea crearii unui nou partid. Ar trebui sa ne miram daca ar fi invers. Traversam vremuri ce ne provoaca mintea, inima si imaginatia. Un nou ciclu in viata Romaniei pare sa se deschida  in fata ochilor mintii.

Ca intotdeauna, in momentele de cumpana, cand vine vorba despre un nou proiect de importanta nationala, privirea ni se indreapta spre reperul nostru intelectual, antologica lucrare a profesorului Constantin Radulescu-Motru despre « calitatile bune » si defectele romanilor – de aproape o suta de ani o carte de referinta. Ca intotdeauna, deschidem la pagina relevanta pentru problema zilei. Citim. Ca intotdeauna, lectura este edificatoare. Nu dezamageste:

Se apuca românul cu greu de câte ceva, dar de lasat se lasa usor, zice proverbul. Mai exact ar fi însa sa se zica: sub influenta multimii, românul se apuca de orice, dar când este sa execute prin fapta individuala lucrul de care s-a apucat, atunci se lasa de el foarte usor. Nu este initiativa pe care sa nu o ia românul în grup! Sa facem o scoala? Sa facem si doua. Sa facem o societate cu scopul acesta si acesta? Sa facem si mai multe! Sa contribuim pentru a asigura mersul acestei si acestei institutii? De ce nu? Sa contribuim.

Dar când vine rândul fiecaruia sa puna în executie hotarârea luata în grup, atunci fiecare amâna pe mâine, sau se face nevazut. Când se aduna din nou grupul, atunci încep recriminarile si noile hotarâri. Este rusine, domnilor, trebuie sa începem odata! Patria îsi are ochii îndreptati asupra noastra! Ne privesc strainii, râd strainii. Sa ne punem pe lucru.  A doua zi aceeasi indiferenta. In grup, si ca grup, fiecare se judeca sever, foarte sever; în parte, individual, fiecare se judeca foarte indulgent. Lasa sa înceapa ceilalti, ca sa nu ramân eu singurul pacalit! Apoi ce sunt eu ca sa îndrept lumea! Iata ultima ratio care împiedica activitatea fiecaruia.

Acelasi Radulescu-Motru ne ofera si cateva elemente privitoare la contextul politic al interpretarii :

Românul este pasionat pentru politica. Pentru el politica este ca o bagheta magica prin care totul se  poate transforma; fericirea neamului întreg, ca si fericirea sa personala pot fi aduse prin politica. „Daca as fi eu la guvern“, „daca as face eu legea“, cum s-ar mai îndrepta lucrurile! Pentru români lucrurile nu se pot îndrepta decât prin lege. Fiecare dintre noi are ca suprema ambitie sa faca cel putin o lege. Activitatea sa proprie nu este unul sa o stie dirija cum trebuie; dar fiecare totusi vrea sa faca o lege prin care sa dirijeze activitatea tuturor. Toti asteapta mântuirea de la actiunea poporului întreg. „Iata ce trebuie sa facem noi, românii“; „iata cum este mai bine pentru neamul nostru“; si niciodata: „iata ce trebuie sa fac eu, Ion sau Gheorghe“, „iata ce este bine pentru activitatea mea“.

In sfarsit, la distanta de cateva pagini de paragrafele mai sus citate, acelasi Radulescu- Motru atinge si tema centrala a proiectului romanesc, nationalismul in sine si pentru sine. Nu ca tema noastra azi ar avea de a face nemijlocit cu el. Modul in care este insa prezentata chestiunea ne ofera o tangenta foarte interesanta la tema zilei, reformismul:

Tot românul face parada cu sentimentele sale nationaliste. Dar numai pâna la fapta. Fapta fiind a fiecaruia, adica individuala, cu ea înceteaza si nationalismul. Da-i unui român în mâna toiagul apostolatului ca sa predice nationalismul… pentru altii, si el este imediat gata de drum. Va predica peste tot locul sfânta cauza a nationalismului; va conjura pe toti semenii sai sa se trezeasca din amortire si sa-si cultive inima si mintea cu sentimente si idei nationale; va fi cel mai aprig sfatuitor de bine.  Dar pâna la fapte. Pune pe acelasi român sa faca o munca anumita cu temei, si atunci lucrurile se schimba.

Daca este profesor, cu neputinta sa-l faci sa ramâna la catedra sa; daca este meserias, la meseria sa; daca este agricultor, la ogorul sau… Fiecare se codeste sa înceapa munca speciala a profesiunii sale pâna ce mai întâi nu-i stie pe toti românii treziti la nationalism, si pe toti gata sa înceapa munca cea serioasa. Ca sa înceapa unul dupa altul, nu-i vine nimanui în minte. Lasa sa începem cu totii. Sa ne stim întâi cu totii nationalisti, pe urma vom începe si cu fapte… Negresit la începerea cu fapte sunt mai multe dificultati de biruit ca la începerea cu vorba; dar deocamdata scapa fiecare de munca.

In lumina celor de mai sus, cititorul poate sa creada ca articolul de fata este expresia unei atitudini sceptice fata de ambitiosul proiect al crearii unui nou partid. Nu e. Din contra. Cele de mai sus trebuie totusi mentionate.  Ele reprezinta chestiuni care nu pot fi neglijate. Pe de alta parte, este evident ca ele pot fi usor depasite prin dezbateri si discutii bine calibrate.

Autorul de fata le-a si depasit. Dupa o dezbatere cu sine insusi, lucrurile sunt clare : numai un partid nou poate salva Romania. Necesitatea sa este demostrabila pe cale logica si dialectica. Avand convingerea ca si ceilalti sustinatori ai ideii de nou partid au trecut printr-o analiza similara, sa dam mai jos (cu titlul de ilustratie) o mostra a tipului de abordare ce a condus autorul de fata la concluzia respectiva.

Problema : Iti poti zice ca poate e bine ca inainte de a trece la un nou partid sa fi incercat sa schimbi ceva in cele existente.  Poate ca exista totusi vreo grupare politica care si-a asumat masuri nepopulare dar necesare.  De voie sau de nevoie, unii au facut ceea ce altii nu au avut curajul sau vointa. N-ar trebui dat un semnal de incurajare?  Daca partea cea mai luminata a electoratului ii da cu piciorul partidului respectiv dupa ce aceste masuri au fost aplicate, ce semnale dai pentru alte grupari politice si alte situatii similare in viitor? Ce precedent creezi?  I-ai tot zis : fa reforma ! A facut. Atat cat a putut si i-a dus mintea. Acum raspunsul tau e: fac alt partid.

Raspuns : Partidul in cauza isi merita soarta. Ce, aia e reforma ?! Iata ce trebuia sa faca … Daca eram eu sef la ei uite cum as fi facut…  Iar asta cu precedentul si cu intarirea perceptiei ca reforma nu este rasplatita  electoral nici macar de cea mai luminata parte a votantilor, e o idee gresita. Trebuie sa pedepsim toate partidele actuale. Iar modalitate optima este de a crea un partid nou care va drena de la ele orice energie reformista. Si va elimina orice asteptare reformista in ceea ce le priveste.  Iar ele vor fi rusinate. Vor plange. Si  vor promite ca nu mai fac.

Problema : A abandona tot partidul ce a facut cat de cat reforma si pe reformatorii sai exact in mijlocul drumului, pare neserios si disfunctional. Mai ales daca in partidul in cauza pare sa existe atat pe prima linie cat si pe a doua si a treia un numar relativ de mare de persoane angajate in mod consistent intr-o directie reformatoare. A lasa fara nicio sustinere vehiculul politic in care acestia incearca sa faca ceva si a te apuca sa construiesti unul nou, de la zero, nu suna a decizie morala sau inteligenta.

Raspuns : Pai si reformatorii vor  sa plece din partidul in cauza. Decat sa negocieze si sa se lupte si lor le este mai comod sa isi ia coada pe spinare si sa inceapa ceva nou, curat si cinstit. Fara complicatii. Uneori consecventa in inconsecventa este cea mai puternica demonstratie de consecventa. Traiasca reforma si reformistii !

Problema : Noul partid presupune efort logistic, resurse umane, bani, leadership, competenta manageriala etc. etc. O investitie enorma.

Raspuns : Nu conteaza. Sa ne apucam noi de treaba si se rezolva ele toate. Puterea lui Dumnezeu e mare. Mai ales cand e vorba de romani cinstiti si bine intentionati.

Problema : Partidul nu va putea castia alegerile viitoare. Partidul nu va castiga nici alte alegeri. Probabil ca nu va castiga nicio alegere,  niciodata. Probabil ca nici nu va putea ajunge la guvernare. Niciodata.

Raspuns : Acest partid nici nu trebuie sa ajunga la guvernare. Scopul acestui partid nu este sa acceada la putere. Puterea corupe. Scopul sau este sa fie un fel de club al oamenilor curati si cinstiti care sa oblige celelate partide sa se schimbe. Cum ? Prin declaratii in parlament (cand si daca intra in parlament) sau prin studiouri pe la televiziuni aflate in proprietatea celor corupti si la putere. Sau in scris pe internet, unde e liber pentru toti si nici nu costa.

Deci acesta va fi un partid al schimbarii in bine prin discutii si dezbateri. Va predica peste tot locul sfânta cauza a reformismului; va conjura pe toti semenii sai sa se trezeasca din amortire si sa-si cultive inima si mintea cu sentimente si idei reformiste. Va fi un partid al romanilor, cu romani si pentru romani. Reformismul si romanismul impletite intr-o singura forta politica, postmoderna, de secol 21…

Un partid pe care, nu e nevoie sa o mai spunem,  Radulescu-Motru l-ar putea recunoaste si aprecia la justa valoare.

Nota: Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala din Bucuresti.

…la rascruce: Aligica sau Ghinea? (sau despre paradoxul pragmatismului II)

de Alin Fumurescu, 20 februarie 2011, Contributors.ro

…asta este: am fost deturnat. Episodul al doilea din Paradoxul pragmatismului – teoria ca teorie, dar practica il omoara – era menit sa aiba drept subiect, inca o data, revolutiile si/sau rascoalele din lumea araba. N-am uitat, vine si asta repejor, dar deocamdata atentia mi-a fost capacitata de confruntarea pe www.contributors.ro a doua perspective asupra viitorului politicii romanesti: sa le zicem ‘viziunea Ghinea‘ si, respectiv, ‘viziunea Aligica‘. Una sustine necesitatea aparitiei unui nou partid pe scena romaneasca, cealalalta o ia, mai mult sau mai putin subtil, peste picior. Cum insa dezbaterea – imi pare – se afla in directa legatura cu paradoxul pragmatismului despre care vorbeam in postarea trecuta, imi ingadui sa ma strecor si eu, undeva, pe la mijloc.

Cristian Ghinea sustine necesitatea crearii unui partid pe baze fundamental diferite fata de cele existente. Nu mai intru in detalii – se cunosc (sau se pot citi direct de la sursa). Desi este un om declarat ‘de dreapta’, proiectul nu are de-a face cu ideologiile sau cu politicile. Are, in cuvintele autorului, de-a face cu “blatul”, nu cu “frisca”. [Nota: In legatura cu ceea ce se cuvine sau nu sa intre in "blat" s-a pronuntat si Mihail Neamtu. Marturisindu-mi incompetenta in confeterie, mi-am consultat sotia: pare-se ca frisca nu intra, totusi, in blat. Una-i una, alta, alta.] De cealalta parte, Dragos Paul Aligica, decalarat si el tot ‘de dreapta’, sustine, afirmativ, proiectul. Practic, il face praf, luandu-l la, pardon, un misto dialectic.

Dincolo insa de zambetele pe sub mustata si ironiile fin-dialectice, Aligica aduce argumente cat se poate de pertinente – dincolo chiar de citatele din Radulescu-Motru. Nu le detaliez nici pe acestea, din aceleasi considerente enumerate mai sus. Ceea ce ma intereseaza acum e – hai sa folosim o pretiozitate – Weltanschauung-ul unuia si a celuilalt. Cristian Ghinea inca mai crede ca lumea poate fi schimbata. Mai intelept cu varsta, Dragos Paul Aligica nu isi mai face asemenea iluzii. Argumentul sau, altminteri cat se poate de intemeiat pragmatic, aduce cu o replica din “Padureanca“: “Ce vreati voi, ma? Sa mutati muntii? Vin altii si-i pun la loc.”

Asa e. Pragmatic vorbind, idealismul nu e “rentabil”. Pragmatic vorbind, toate revolutiile esueaza intr-un fel sau altul. In teorie. Practica, insa, omoara pragmatismul, dupa cum s-a vazut inclusiv in Decembrie ’89. Era atunci “rentabil”, “pragmatic” sa iesi in strada? De buna seama, nu. Dupa cum mi-a spus, cu intelepciunea varstei, mama unui prieten cand m-am dus sa-l chem la iesit in strada, altminteri o femeie exceptionala, “mai stati, mama, sa vedem cum iese, va puteti nenoroci viitorul“. Avea perfecta dreptate. Daca-mi amintesc bine, si atunci cand FSN-ul lui Petre Roman s-a desprins din ceea ce avea sa devina FDSN-ul lui Iliescu, argumentatia celor mai multi a mers in aceeasi directie. Ba chiar si mai tarziu, cand Basescu l-a detronat pe Roman si a pornit, programatic, lupta imptriva a ceea ce deja era PSDR.

Da, practic, Aligica are dreptate. Suntem neseriosi. Un partid cere bani, energie, voluntariat, sedii, s.a.m.d. Cine sa inceapa, de unde sa inceapa, si, mai ales, de ce? “Mai stati, mama, sa vedem cum iese!“ Iese prost. Si Revolutia din Decembrie (ingaduiti-mi s-o scriu cu majuscula, dat fiind ca cei ce-au murit au facut-o, ca sa spunem asa, de buna credinta, nestiind ca va fi furata), a fost (sic) furata. A iesit prost. Dar tanda pe manda, furata cum a fost, tot ne-am ales cu ceva. Zic eu. Altminteri n-am avea acum aceasta disputa in public, condusa de pe ambele maluri ale Atlanticului. Nici Havel n-a fost pragmatic si nici Doina Cornea. Nici Michnik si nici Goma. Calin Nemes cand si-a dezvelit pieptul in fata plutonului de la Continental n-a mai stat nici el, mama, sa vada cum iese. A iesit ceva, nu satsifacator, dar a iesit. Asa, ca si chestie.

Burke, epitomul conservatorismului, spunea ca  “a State without the means of some change is without the means of its conservation“.Voila de vezi, cum ar spune o prietena: Nu poti ramane la fel daca nu te schimbi.

Sa recapitulam: Are Aligica dreptate? Fara doar si poate (n-am gasit alta rima).  Ghinea e un idealist care-si imagineaza ca tot ce zboara se si mananca. Noi, astia mai in varsta (si ma includ automat aici), stim insa diferenta.

Ar putea ajunge un asemenea partid la guvernare? Dupa cum marturiseste si Ghinea, nu. Va putea ajunge in parlament? Fara doar si poate! Renteaza?

Eu, conservator fiind, zic ca da. Repet, daca n-ati inteles nimic dupa toate revolutiile si conspiratiile: Pragmatismul e bun in teorie. Practica il omoara cu o precizie matematica de-a lungul istoriei. Mai devreme sau mai tarziu.

Cine (mai) are rabdare?

Generatia Zero a politicii româneşti îşi face Partid

de Vasile Ernu, 21 februarie 2011, Contributors.ro

O Fantomă bîntuie Generaţia Zero a României! Însă cine e Generaţia Zero şi ce Fantomă o bîntuie? Am numit Generaţia Zero a politicii româneşti, generaţia care a devenit activă, a început să intre în pîine în anii 2000, anii Zero (00) ai acestui secol. Adică, cea care la Revoluţie avea aproximativ între 10 şi 25 de ani (plus, minus cîţiva ani în cîteva cazuri de excepţie). Fantoma care o bîntuie este una legată de Putere.

I-a venit şi acestei generaţii vremea să răspundă la întrebările esenţiale de tip rusesc: „Cine-i vinovat?” şi „Ce-i de făcut?”. Prima întrebare s-a născut dintr-o nemulţumire generalizată cum nu s-a mai întîlnit de pe vremea dictaturii ceauşiste; a doua decurge firesc din prima.

Întrebarea politică românescă: „noi cu cine votăm?” nu mai este de actualitate pentru Generaţia Zero, căci aproape unanim s-a ajuns la concluzia tragică: nu mai ai cu cine vota, fiindcă toţi sînt o apă şi un pămînt. Deci, s-a închis un ciclu.

Generaţia Zero, fie că e de stînga, fie că e de dreapta, nu se mai regăseşte în partidele care pretind că o reprezintă. În ultima perioadă tot mai multe voci ale ei pun în discuţie necesitatea creării unui nou Partid. I-am auzit vorbind despre acest subiect şi pe Dan Tapalagă, şi pe Daniel Funeriu, şi pe Cristian Ghinea. Problema este discutată şi de  oameni mai tineri din sfera dreptei conservatoare, dar şi de tineri din zona stîngii intelectuale.

Mă voi opri însă asupra textului lui Cristian Ghinea apărut pe Contributors căci mi se pare simptomatic asupra modului în care se pune problema.

Să fie clar de la început: salut punerea problemei.Cred că este foarte necesară. Însă după ce am citit cu atenţie textul şi comentariile, am o mare problemă cu acest mod de a pune problema.

Fantoma care îl bîntuie pe Cristian Ghinea nu este o fantomă politică sau ideologică, ci una pur tehnică. Cum ar spune cineva: e un pas înainte într-o direcţie total greşită. În construcţia acestui angrenaj, Cristian Ghinea nu are o problemă politică sau ideologică, ci o problemă tehnică şi managerială.

Pe Ghinea nu-l interesează ideologia, adică care sînt ideile şi valorile care unesc acel grup politic, ce îl ţine împreună. Nu îl interesează nici pe cine reprezintă acel grup, pentru cine şi ce luptă. Se pare că pentru autorul textului, politicul nu este o problemă de conţinut, ci una de gramaj. Pentru Cristian Ghinea, Partidul este un simplu SRL. Adunăm nişte membri, care devin acţionari prin cotizaţii, iar din cotizaţii plătim un grup managerial care conduce Partidul. Ca să nu facă ce fac şi celelalte partide (să nu ia mită, să nu dea mită electorală, etc), facem nişte reguli clare şi severe şi constituim o Comisie de Etică, independentă, care va urmări vigilent activitatea membrilor Partidului.

Pentru mine este foarte greu să înţeleg acest discurs de tip tehnocrat şi managerial, unde politicul nu este un spaţiu al polemicii şi dezbaterilor, al negocierilor şi argumentelor, şi mai ales al ideologiilor şi luptelor, ci o banală problemă tehnicistă, acompaniată cu puţină tactică şi strategie.

Adică facem o maşină-politică şi un ghid cu instrucţiuni de folosire. S-a defectat maşina-politică, scoatem instrucţiunile tehnice, o reparăm şi mergem mai departe. Aproape ca la Bruxelles.

Facem un partid, ca să ce? Ca să preia puterea, fireşte. Cînd îţi pui însă problema creării unui Partid, atunci trebuie să gîndeşti pe spaţii foarte mari şi de lungă durată. Preluăm puterea. Problema, însă, e ce faci cu ea? Cum te legitimezi şi prin ce te legitimezi? Pe cine reprezinţi de fapt? Care este proiectul de societate pe care-l propui? Încă un partid care să predice mantra FMI sau Bruxelles? Pînă şi vechii noştri boieri mai renunţau să se închine la Înalta Poartă şi o mai luau pe cont propriu din cînd în cînd. Am avut cîteva generaţii care chiar au fost capabile să gîndească şi să realizeze nişte proiecte proprii (paşoptiştii şi generaţia Unirii sîmt poate cele mai reuşite). Prin urmare, dincolo de instrucţiuni tehnice, noi ce propunem?

Un partid managerial marca Cristian Ghinea, care nu reprezintă decît pe cei care cotizează, care nu are o ideologie ci doar instrucţiuni tehnice, nu mi se pare nici serios şi nici solid.

Un astfel de partid poate fi, în cel mai bun caz, absorbit de alte partide care au experienţă în lupta politică. Iar în cel mai rău caz, cumpărat cu foarte puţini bani, cu tot cu Comisia etică şi instrucţiunile tehnice la pachet.

Partidele nu pot fi conduse de manageri salariaţi, ci de oameni politici care se impun într-un lung proces de luptă şi negociere politică. În momentul în care politicul este trecut în sfera managerilor şi tehnocraţilor, politicul dispare. E cam ceea ce au încercat şi comuniştii să facă. Despre dispariţia sensului de politic am mai scris recent (De la Gulag la stenograme sau cum am devenit radical): cred că este cel mai mare pericol care ne pîndeşte acum.

Generaţia noastră intelectuală, cred eu, trebuie să pornească nu de la crearea unui partid sau înregimentarea într-un partid. Avem deja pentru ambele cazuri exemple de eşecuri răsunătoare.

Apariţia (lăudabilă, dealtfel) şi dizolvarea partidului Uniunea pentru Reconstrucţia României este un exemplu perfect a ceea ce înseamnă acest model de constru

În ce priveşte înregimentarea in corpore a unor grupuri de intelectuali în partid este la fel de neproductiv în acest moment. Cazul PDL cu incorporarea lui TRU, Voinescu, Baconschi, Preda&co este exemplar. Un eşec aproape total, cu un final tragic care încă nu s-a încheiat. Deasemenea, este foarte riscantă apropierea prea mare de Putere. A se vedea ce s-a ales din acţiunile şi eficienţa aşa numitului grup „intelectualii lui Băsescu” (unii, numiţi aşa poate pe nedrept), care au fost utilizaţi şi folosiţi pe post de decor.

Apropierea prea mare duce la incapacitatea de luptă pentru că dispare cîmpul, spaţiul de luptă. Însă nici depărtarea prea mare de Putere nu e eficientă. Depărtarea sau apropierea prea mare fac lupta imposibilă.

Pentru a putea lupta, trebuie să fii la o distanţă care să facă posibilă lupta. Adversarul (sau inamicul) trebuie să se afle în aria cîmpului de lovituri.

Din punctul meu de vedere, ceea ce trebuie să facă urgent, dar programatic Generaţia Zero ar fi:

1. Redefinirea şi asumarea ideologică a diverselor grupuri. Un grup se solidarizează politic pe termen mediu şi lung, în primul rînd pe bază ideologică. Trebuie să uităm fantasma stării apolitice, nonideologice. Nu există aşa ceva, iar a trăi într-o astfel de fantasmă duce la apariţia unor mutanţi politici greu de controlat. Asumarea unei ideologii trebuie să fie foarte clară şi poate e timpul să mai aerisim puţin centrul care a devenit locul preferat al oportunismului care are mare tradiţie în România. E timpul să renunţăm la vechile forme de rezistenţă individuală sau de grup şi să trecem la ofensivă ideologică şi practică politică. E foarte importantă asumarea ideologică într-o ţară în care pentru partidele politice ideologia ţine de populism sau oportunism. La noi, partidele intitulate de stînga fac mereu dreapta, iar cele de dreapta o iau în toate direcţiile. De exemplu, cazul PDL este absolut hilar: trece de la stînga (Internaţionala Socialistă) la dreapta (PPE) fără ca vreun membru al său să manifeste public vreo îndoială ideologică. Iar mai nou, ideologii aceluiaşi PDL ne predică discursurile neoconservatorilor americani în traducere românească fără niciun scrupul. Ce va predica mîine, nici Dumnezeu nu ştie.

2. Crearea unor grupuri care să facă politică în afara politicii de partid. Astăzi, politica reală este în afara partidelor. (Asta nu înseamnă că acest tip de politică înlocuieşte politica de partid.) Însă politica făcută în afara partidelor trebuie să facă presiune mai ales asupra partidelor şi grupurilor centrale ale puterii. Este nevoie de o presiune constantă şi tot mai puternică: de la o presiune discursivă, la proteste de stradă. Respectul şi deschiderea la dialog a Puterii cu cetăţeanul se cîştigă numai prin presiune constantă şi coerentă.

3. Noile grupuri nu trebuie să fie dependente de grupurile centrale de putere politică, economică şi culturală. Pentru a putea face o reflecţie independentă, nouă, şi care să aibă cu adevărat efecte semnificative, grupurile noi nu trebuie să meargă pe tehnici de conectare la grupurile centrale de putere politică, culturală şi financiară, ci de deconectare. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să interacţioneze cu ele.

4. Crearea unor grupuri (platforme, instituţii) diverse care să pună public în discuţie şi să dezbată probleme majore ale societăţii şi politicii, dincolo de obsesia comentariului politicii imediate. Societatea românească duce o lipsă acută de astfel de grupuri de reflecţie şi, mai ales, de idei şi acţiuni politice. Mă minunez cum în loc de proiecte politice se discută despre „proiecte” de tip pro, anti, post „Băsescu”. Acest tip de proiecţii, mărci politice, dar şi reacţiile la adresa lor, au ieşit deja din cîmpul politic şi au intrat în cel al patologicului.

5. Aceste grupuri trebuie să arunce pe piaţă idei şi mai ales proiecte mari. Nu proiecte de tipul celor servite pînă acum: integrare în NATO & UE. Putem discuta depre ele, negocia, însă nu sînt proiectele noastre, ci doar colaterale. Noi, ca societate, trebuie să ne producem propriile proiecte politice, economice şi sociale. Nu e vorba de a inventa roata. Însă nimeni nu poate gîndi şi răspunde în locul nostru la întrebările noastre. Nimeni nu poate trăi viaţa noastră. Sîntem condamnaţi să o facem noi, dacă vrem să trăim şi nu doar să funcţionăm. Trebuie să ne frămîntăm şi să ne batem capul să răspundem la întrebări precum: ce fel de societate vrem să construim? În ce societate vrem să trăim noi şi copiii noştri?

Acesta ar fi un început de drum. Pînă la punerea problemei întemeierii unui Partid mai este cale lungă. Generaţia Zero trebuie însă să-şi asume urgent riscurile luptei politice şi să renunţe la comodităţi. O generaţie care nu-şi asumă riscuri, care luptă doar pentru bani şi funcţii, merită să dispară cît mai repede.

Nota: Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei “Philosophy&Stuff” şi redactor asociat al revistei “Idea artă + societate” (publicaţie culturală de stânga). A debutat cu volumul “Născut în URSS” (Polirom 2006, 2007, 2010), tradus în mai multe limbi. În 2009 publică la ed. Polirom volumul “Ultimii eretici ai Imperiului”. Alături de Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea şi Ovidiu Ţichindeleanu este coordonatorul volumului “Iluzia anticomunismului”, ed. Cartier 2008. În ultimii ani a ţinut rubrici în România Liberă, HotNews, Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural. Este iniţiatorul şi coordonatorul platformei CriticAtac (site al Noii Stângi).

Liderii viitorului partid

de Ciprian Ciucu, 21 februarie 2011, Contributors.ro  

Din totdeauna politica este apanajul habarniştilor. Sunt ei, liderii născuţi sau făcuţi, mereu cei care trebuie să ia decizii după o haină conjuncturală pe care o îmbracă. Sunt de stânga sau de dreapta. Sunt comunişti, anarhişti, menşevici, cheguevarişti, maoişti, liberali, libertarieni, populari, creştini, enviromentalişti, liberi cugetători sau islamişti. Ei bine, toate doctrinele şi ideologiile din lume nu vă vor face viaţa mai bună dacă liderii pe care aceste ideologii îi produc nu ştiu şi nu stăpânesc şi câteva instrumente de bază pentru o bună guvernare.

Ca să proiectezi o politică publică care afectează accesul la educaţie ai nevoie de un studiu de impact, de o evaluare ex-ante. Ca să planifici un proiect de infrastructură sau în transporturi ai nevoie de studii de fezabilitate, ca să finanţezi programe în sănătate îţi trebuie o diagnoză în acest domeniu. Investiţiile au nevoie de prognoze şi de analize cost-beneficiu iar programelor de formare a personalului din administraţia publică le trebuie analize de nevoi pentru a nu arunca banii pe fereastră.

O să-mi spuneţi că detaliile de mai sus trebuie să fie cunoscute de către funcţionarii de execuţie din subordine. Nimic mai fals: cei ce nu le cunosc le ignoră, rapoartele ajung în sertare iar promovarea în funcţia publică se va face pe baze de nepotism, fidelităţi de partid şi bani. Asa, vom continua să producem contra-elite.

Ce nu vă e clar? Lucrurile de mai sus îmbunătăţesc viaţa oamenilor, beneficiari finali ai tuturor intervențiilor publice că le numim strategii, legi, politici, programe sau cum vreţi!

Guvernare presupune competenţă nu doar abilităţi de leadeship. Leadeshipu-ul presupune condiţia necesară pentru a fi în politică, pentru a avea o viziune. Dar nu este şi condiţia suficientă.

Este competenţa în guvernare suficientă? NU! Mai e nevoie şi de integritate. Dar nu ştiu cum se face dar ai şanse mai mari să găseşti integritate acolo unde găseşti competenţă şi mai multă corupţie şi politicianism acolo unde unii îşi poartă cu mândrie, la vedere, steagul ideologic. De ce? Pentru că incompetenţii din toate partidele altceva în afara unor valori ingurgitate odată cu carnetul de partid, nu au!

Nu poţi să nu fi făcut  nimic în viaţă şi să te cocoţi pe o funcţie de ministru pentru că te crezi tu lider în partid şi depozitarul unor valori pe care nici nu le înţelegi suficient. Eşti liberal şi vandalizezi bugetul sau eşti socialist şi-ţi faci patru case. Nu, nu mai subestimaţi tehnocraţii, şi acolo putem găsi lideri. Mai buni.

Da, acest articol este în contextul dezbaterii asupra construcţiei unui nou partid.

Update: Simt nevoia unor clarificari.

1. Articolul meu a aparut ca un raspuns la articolul lui Vasile Ernu cu care nu pot fi de acord. Ernu ii numeste pe cei din generatia mea ca fiind din generatia “zero”. Putea sa aleaga alta denumire, mie mi se pare ca o face in mod peiorativ. Explicatia sa este aiurea.

2. Problema lui Ernu este ca Ghinea nu e “bantuit” de probleme ideologice si ca isi pune problema doar din punct de vedere “managerial”. Tot el afirma mai sus ca il incadreaza in drepata conservatoare. Pai atunci de ce il mai acuza pe Ghinea ca nu e bantuit de ideologii? Nu mai este cazul sa fie bantuit, a ales deja.

3. Ghinea nu o spune, eu sunt cel care o spune, ca ideologiile ma intereseaza mai putin. Si asta pentru ca la noi nu functioneaza. Nu pentru ca nu ar fi importante ci pentru ca populismul bate ideologia. Personal ma regasesc in “dreapta liberala” mai mult decat in cea “conservatore”. E o problema de nuanta.

Reiau mai jos comentariul pe care l-am facut mai devreme la articolul lui V. Ernu in cazul ca nu l-ati vazut sau nu ati citit articolul d-lui Ernu.

“Nu inteleg de unde deduceti ca dl. Ghinea nu are consistenta ideologica. Asa cum il stiu eu are. Si inca una dintre cele mai solide in spatiul public de la noi. A eticheta pe baza unei analize tematice a unui singur articol este irelevant.

Pe de alta parte gurvernarea de la noi nu de ideologii duce lipsa ci de forta tehnocratica. De solutii eficiente si cu impact pentru guvernare, capabile sa sigure politici relevante si durabile.

Iar ca o parere presonala, disputa stanga – dreapta este face parte dintr-o dezbatere de tip secol IX, inceput secol XX. Cand aud de ideologii de partid astazi parca asist la discutii intre liderii internationalei a 2-a versus restul lumii. Sunt evidente deciziile majore in societatea in care traim: economie de piata, legislatie a muncii care protejeje si angajatii dar nu aberanta, democratie etc. Restul sta in detalii, acolo unde se ascunde si diavolul. Reglaje fine care fac diferenta intre stiinta guvernarii moderne (politici publice, planificare strategica, evaluare impact, planificare bugetara) si dezbateri ideologice sterile.

Asemanarea cu SRL-ul este simplista si jignitoare. Dar instrumentele noului management public sunt in mare imprumutate de acolo unde exista performanta: din mediul privat.

Optiunile majore sunt deja luate. Optiunile de tip politica publica raman de dezbatut. Sunt momente in care piata trebuie sa se autoreglementeze si sunt momente in care interventia statului este necesara. Inseamna asta stanga versus dreapta sau inseamna realism si performanta in guvernare?”

Ciprian Ciucu. Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene. Mai multe despre activitatea lui Ciprian gasiti pe www.crpe.ro

Ghinea a publicat in editia din 16 februarie 2011 a cotidianului “Romania libera”  editorialul “Noul partid – reteta”. Doua zile mai tarziu, pe 18 februarie 2011, pe Contributors.ro, jurnalistul reia tema in comentariul “Reteta pentru noul partid. Cati v-ati baga?”

Reactiile nu s-au lasat asteptate, fiind gazduite de site-ul Contributors.ro. Pe 19 februarie, Paul Dragos Aligica publica un prim raspuns, cu titlul “Sa facem un nou partid? Sa facem si doua!”.  Alin Fumurescu “arbitreaza” a doua zi intre cei doi, cu textul “…la rascruce: Aligica sau Ghinea?…” Pe 21 februarie, Vasile Ernu intra in dezbatere cu editorialul “Generatia Zero a politicii romanesti isi face Partid”. In aceeasi zi, dar mai pe seara, Ciprian Ciucu scrie despre “Liderii viitorului partid”.

Fiindca tema a fost dezbatuta si aici si in spatiul de veghe, mi se pare util sa le adun la un loc. Voi posta in continuare cele doua texte ale  lui Cristian Ghinea, iar intr-un post separat veti putea citi cele patru luari de pozitie semnate de Paul Dragos Aligica, Alin Fumurescu, Vasile Ernu si Ciprian Ciucu.

Un al treilea post-surpriza, semnat de Mihail Neamtu, tot pe site-ul Contributors.ro, ne va reaminti cat de sinistra este mostenirea stangii romanesti. Nu de alta, dar unii par a fi uitat si cauta sa scoata tap ispasitor dreapta postdecembrista, asa anemica cum este ea.

Asadar, front de lucru, realpolitici! Mor de curiozitate sa vad ce credeti despre sansele unui nou partid.

Noul partid – reţeta

de Cristian Ghinea, 16 februarie 2011, România liberă

Am mai spus aici că un congres PDL în care se vor bate aripa Blaga cu aripa Udrea nu are nici o miză publică, ambii sunt egal de banali în nocivitatea lor. De fapt, pentru publicul larg, următorul congres PDL are doar două mize reale. Prima: va fi despărţită funcţia de preşedinte al partidului de cea de şef al Guvernului? Preşedintele Băsescu a mers şi el pe această formulă în interviul acordat României Libere. Este o idee foarte proastă. Va slăbi Guvernul şi mai mult. Guvernarea Ciorbea scrie pe fruntea lor. Aşa că următorul congres al PDL va genera, de fapt, şi o criză guvernamentală.

A doua miză reală pentru public: cît de rău vor fi mătrăşiţi reformiştii Macovei şi Voinescu? Dacă ar fi doar după notabilii partidului, reformiştii nu doar că nu ar căpăta nici o funcţie, ci ar fi şi arşi în efigie, prea îi enervează cu idei străine despre onestitate şi responsabilitate. Traian Băsescu pare că îi ajută şi îndeamnă PDL să le dea nişte funcţii de vicepreşedinţi. Ce vor face ei? Se vor agăţa în continuare de ideea că PDL este reformabil? Sau vor fi catalizatorii acelei mase critice care aşteaptă un nou partid, cum am scris şi eu aici şi recent îndeamnă oameni ca Mircea Cărtărescu sau Dan Tapalagă?

Ce nu trebuie să fie noul partid? Să nu fie doar o aripă ruptă din altul, reproducându-i defectele, cum a fost PLD faţă de PNL. Un nou partid nu ar trebui să fie nici pro nici anti-Băsescu, ci post-Băsescu. Crin Antonescu şi Victor Ponta au unit opoziţia faţă de Băsescu. Bravo lor, ar putea să aibă succes în actuala conjunctură politică. Şi doar în actuala conjunctură, pentru că, după ce Băsescu îşi va termina mandatul, Uniunea lor va deveni irelevantă. Să sperăm şi că cetăţeanul Băsescu va fi suficient de înţelept să se pensioneze înainte de a deveni ridicol. Atunci vom avea o scenă politică cu un PDL Blaga/Udrea împins spre irelevanţă, o USL care îşi va pierde miza pentru că duşmanul comun s-a retras şi suficient de mulţi oameni nereprezentaţi. Care pot fi atraşi de un partid post-Băsescu construit altfel decât partidele actuale.

Deci, ce trebuie să fie noul partid? Un cu totul alt gen de animal decât cele actuale. Şi pentru asta trebuie plecat de la defectele lor structurale, pentru a nu fi repetate. Câteva puncte sunt esenţiale: structura membrilor, selecţia cadrelor, banii, transparenţa, regulile de onestitate.

Să le luăm pe rând. Membrii. Partidele noastre actuale nu sunt organizaţii structurate de jos în sus, ci invers. Cotizaţiile plătite de membri sunt mici şi oricum nu se încasează, fiecare lider local declară un anumit număr convenabil de membri, cât să aibă voturi la congresul partidului, vine cu valiza de bani la centru şi plăteşte aşa-zisele cotizaţii. Membrii de rând nu controlează liderii, nu investesc în partid şi nici nu ar putea să ridice pretenţii. Un nou partid care să facă diferenţa ar trebui să aibă câteva mii de membri care chiar să plătească cotizaţii. S-ar putea finanţa astfel un aparat permanent de partid. Dar, pentru a convinge câteva mii de oameni să-ţi dea 100 de euro pe an, trebuie să le oferi reguli de participare. Să ai alegeri interne directe pentru toate funcţiile – fiecare membru votează direct conducerea, nu prin congrese de notabili. Victor Ponta a promis aşa ceva la PSD, dar acum se face că uită. Membrii cotizanţi trebuie să ştie clar ce se întâmplă cu banii lor. Aici ajungem la transparenţă. Toate finanţele partidului trebuie să fie publice, toate donaţiile (limitate la un maxim anual de persoană) publicate pe site-ul partidului, rapoarte financiare detaliate şi publice o dată la şase luni. Pe lângă cotizaţii, partidul ar trebui să fie finanţat prin campanii de fund-raising, tematice sau permanente.

Evident, pentru a convinge o masă de oameni să plătească şi să participe trebuie să fie un proiect aspiraţional. Adică oamenii să simtă că plătesc pentru ceva care merită. O Comisie de Etică puternică, alesă direct de către membri şi nedependentă de conducerea partidului va trebui să îşi dea acordul pentru candidaturile politice. Aceeaşi Comisie trebuie să judece cazurile în care un membru de partid este acuzat (de presă, de adversari, de oricine). Judecată pe fond, nu doar gargară de genul „lăsăm justiţia să îşi facă treaba”. Nimic nu împiedică partidele actuale să îi dea afară pe cei acuzaţi de corupţie, un partid e o asociaţie voluntară de oameni, dosarele făcute de procurori sunt publice când ajung în instanţă (deci, dacă ne e frică de dosare politice, putem decide pe criterii clare în fiecare caz, cu judecată publică). O Comisie de Etică puternică şi activă ar trebui să poată şi să vrea să excludă oameni din partid fără să aştepte decizia judecătorilor.

În fine, pentru a fi un altfel de partid, noua formaţiune ar trebui să excludă prin statut pomana electorală. Problema cu actualele partide e că lasă conflictul dintre aspiraţii şi stomac să fie rezolvat de la caz la caz de oamenii din filiale. Spun că le repugnă pomana electorală, dar îi răsplătesc pe cei care aduc voturi prin pomană electorală. Invariabil, oamenii aleg stomacul, organizează bani negri pentru a finanţa pomana electorală. Pare a fi o decizie locală, punctuală, dar nu este: organizarea partidelor îi încurajează să facă exact asta. Noul partid va trebui să spună clar şefilor judeţeni că nu orice formă de a câştiga alegeri este acceptabilă. Eu aş pune o limită internă simbolică pentru ce poate oferi partidul: un pix. Pixul e pentru oamenii care au ce scrie, deci gândesc. Orice peste un pix este pomană electorală şi oricine oferă mai mult e automat exclus din partid. E simplu.

În fine, selecţia cadrelor. Partidele noastre atrag oameni pentru că le vor da funcţii. Este o contraselecţie ucigătoare: cei care au cariere solide nu se pot implica pentru că nu au timp, cei care au principii nu se pot implica pentru că le repugnă ce văd acolo. Asta ne costă imens pe noi, ca ţară, pentru că se traduce direct prin proastă guvernare. Pui oameni în funcţii pentru că au frecat clanţa la partid, nu pentru că au un proiect pentru o instituţie. Pentru a fi altfel, un nou partid trebuie să facă selecţia pe criterii clare şi în mod public. Avem anumite posturi care urmează a fi ocupate. Organizăm selecţie de CV-uri şi proiecte. Membrii cotizanţi şi publicul general vor putea vedea cine sunt candidaţii pentru demnităţi, ce au făcut în viaţă şi care e proiectul lor pentru funcţia respectivă. Dacă sînt mai mulţi buni, putem lăsa membrii cotizanţi să voteze, internetul permite organizarea de voturi multiple şi rapide. De altfel, ar trebui să fie un partid organizat şi activat pe internet, cu reţele şi forumuri de comunicare.

Sunt doar câteva idei pentru un partid altfel, sunt sigur că mai pot fi şi altele, voinţă să fie. M-am plictisit de polologhie pro şi anti-Băsescu, m-am plictisit de dezbateri sterile. Într-un mediu corupt şi haotic, un partid cu adevărat revoluţionar trebuie să fie o instituţie cu reguli. E ironic, dar ăsta e adevărul. Să aibă reguli bune, sistem de motivări şi sancţiuni care să încurajeze onestitatea şi serviciul public, nu să le descurajeze, cum au partidele actuale. Un partid construit de la început altfel.

Va câştiga alegerile în 2012? Nu. Va intra la guvernare după 2012? Va trebui să-şi propună că nu. Va schimba mediul politic şi le va forţa şi pe celelalte să se schimbe? Da.

Reţeta pentru noul partid. Câţi v-aţi băga?

de Cristian Ghinea, 18 februarie 2011, Contributors.ro

Am publicat reteta in Romania libera. Reiau aici bucăţi şi apoi vreau să dezbatem.

Ce trebuie să fie noul partid? Un cu totul alt gen de animal decât cele actuale. Şi pentru asta trebuie plecat de la defectele lor structurale, pentru a nu fi repetate. Câteva puncte sunt esenţiale: structura membrilor, selecţia cadrelor, banii, transparenţa, regulile de onestitate.

Să le luăm pe rând. Membrii. Partidele noastre actuale nu sunt organizaţii structurate de jos în sus, ci invers. Cotizaţiile plătite de membri sunt mici şi oricum nu se încasează, fiecare lider local declară un anumit număr convenabil de membri, cât să aibă voturi la congresul partidului, vine cu valiza de bani la centru şi plăteşte aşa-zisele cotizaţii. Membrii de rând nu controlează liderii, nu investesc în partid şi nici nu ar putea să ridice pretenţii. Un nou partid care să facă diferenţa ar trebui să aibă câteva mii de membri care chiar să plătească cotizaţii. S-ar putea finanţa astfel un aparat permanent de partid. Dar, pentru a convinge câteva mii de oameni să-ţi dea 100 de euro pe an, trebuie să le oferi reguli de participare. Să ai alegeri interne directe pentru toate funcţiile – fiecare membru votează direct conducerea, nu prin congrese de notabili. Victor Ponta a promis aşa ceva la PSD, dar acum se face că uită. Membrii cotizanţi trebuie să ştie clar ce se întâmplă cu banii lor. Aici ajungem la transparenţă. Toate finanţele partidului trebuie să fie publice, toate donaţiile (limitate la un maxim anual de persoană) publicate pe site-ul partidului, rapoarte financiare detaliate şi publice o dată la şase luni. Pe lângă cotizaţii, partidul ar trebui să fie finanţat prin campanii de fund-raising, tematice sau permanente.

Evident, pentru a convinge o masă de oameni să plătească şi să participe trebuie să fie un proiect aspiraţional. Adică oamenii să simtă că plătesc pentru ceva care merită. O Comisie de Etică puternică, alesă direct de către membri şi nedependentă de conducerea partidului va trebui să îşi dea acordul pentru candidaturile politice. Aceeaşi Comisie trebuie să judece cazurile în care un membru de partid este acuzat (de presă, de adversari, de oricine). Judecată pe fond, nu doar gargară de genul „lăsăm justiţia să îşi facă treaba”. Nimic nu împiedică partidele actuale să îi dea afară pe cei acuzaţi de corupţie, un partid e o asociaţie voluntară de oameni, dosarele făcute de procurori sunt publice când ajung în instanţă (deci, dacă ne e frică de dosare politice, putem decide pe criterii clare în fiecare caz, cu judecată publică). O Comisie de Etică puternică şi activă ar trebui să poată şi să vrea să excludă oameni din partid fără să aştepte decizia judecătorilor.

În fine, pentru a fi un altfel de partid, noua formaţiune ar trebui să excludă prin statut pomana electorală. Problema cu actualele partide e că lasă conflictul dintre aspiraţii şi stomac să fie rezolvat de la caz la caz de oamenii din filiale. Spun că le repugnă pomana electorală, dar îi răsplătesc pe cei care aduc voturi prin pomană electorală. Invariabil, oamenii aleg stomacul, organizează bani negri pentru a finanţa pomana electorală. Pare a fi o decizie locală, punctuală, dar nu este: organizarea partidelor îi încurajează să facă exact asta. Noul partid va trebui să spună clar şefilor judeţeni că nu orice formă de a câştiga alegeri este acceptabilă. Eu aş pune o limită internă simbolică pentru ce poate oferi partidul: un pix. Pixul e pentru oamenii care au ce scrie, deci gândesc. Orice peste un pix este pomană electorală şi oricine oferă mai mult e automat exclus din partid. E simplu.

În fine, selecţia cadrelor. Partidele noastre atrag oameni pentru că le vor da funcţii. Este o contraselecţie ucigătoare: cei care au cariere solide nu se pot implica pentru că nu au timp, cei care au principii nu se pot implica pentru că le repugnă ce văd acolo. Asta ne costă imens pe noi, ca ţară, pentru că se traduce direct prin proastă guvernare. Pui oameni în funcţii pentru că au frecat clanţa la partid, nu pentru că au un proiect pentru o instituţie. Pentru a fi altfel, un nou partid trebuie să facă selecţia pe criterii clare şi în mod public. Avem anumite posturi care urmează a fi ocupate. Organizăm selecţie de CV-uri şi proiecte. Membrii cotizanţi şi publicul general vor putea vedea cine sunt candidaţii pentru demnităţi, ce au făcut în viaţă şi care e proiectul lor pentru funcţia respectivă. Dacă sînt mai mulţi buni, putem lăsa membrii cotizanţi să voteze, internetul permite organizarea de voturi multiple şi rapide. De altfel, ar trebui să fie un partid organizat şi activat pe internet, cu reţele şi forumuri de comunicare.

Sunt doar câteva idei pentru un partid altfel, sunt sigur că mai pot fi şi altele, voinţă să fie. M-am plictisit de polologhie pro şi anti-Băsescu, m-am plictisit de dezbateri sterile. Într-un mediu corupt şi haotic, un partid cu adevărat revoluţionar trebuie să fie o instituţie cu reguli. E ironic, dar ăsta e adevărul. Să aibă reguli bune, sistem de motivări şi sancţiuni care să încurajeze onestitatea şi serviciul public, nu să le descurajeze, cum au partidele actuale. Un partid construit de la început altfel.

Va câştiga alegerile în 2012? Nu. Va intra la guvernare după 2012? Va trebui să-şi propună că nu. Va schimba mediul politic şi le va forţa şi pe celelalte să se schimbe? Da.

Bun, ştiu care vor fi primele reacţii. Cu Băsescu sau împotrivă? E simplu: post-Băsescu (discuţia asta e în bucata rămasă doar în România liberă).

De ce nu am zis nimic despre politici? Pentru că ele sînt frişca, mă interesează acum blatul. Dec, haideţi să nu vorbim despre ce AR TREBUI SĂ FACĂ un partid nou, ci despre CUM AR TREBUI SĂ FIE. Problema noastră este că partidele sunt defect construite. Şi trebuie construit ceva pe alte reguli.

Nu mă faceţi visător, băsist, bou sau cum vă vine. Scriu de 12 ani articole şi sunt imun la astea, deci să nu ne risipim timpul şi energia. Altceva mă interesează acum şi chiar vreau reacţii şi să dezbat: avem membri pentru un asemenea partid? V-aţi băga? De ce da? De ce nu? Sînt bune regulile alea? Aveţi de propus altele? Le-aţi da 100, 200 de euro pe an pentru povestea asta? S-ar strînge o listă de 10.000?

PS: Mi-au mai venit idei de cînd am scris articolul. Una dintre ele: banii de cotizaţie pot fi înlocuiţi de ore de voluntariat.

            Radu Moraru: Corupţia a ajuns la nivel înalt, titrau foarte mulţi şi eu râdeam, pentru că asta că a ajuns la nivel înalt, e la nivel înalt de când e lumea. Problema e că de data asta au început după 20 de ani ca şi anchetele să ajungă la nivel înalt şi să avem de data asta şi nume, fiindcă în general noi nu aveam nume în România, era corupţie fără corupţi. Invitaţii mei pentru această parte sunt domnii Mircea Toader, lider grup PD-L Camera Deputaţilor. Bună seara!

            Mircea Toader: Bună seara!

            Radu Moraru: Domnul Vasile Lincu, preşedinte al Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor Prolex. Bună seara!

            Vasile Lincu: Bună seara!

            Radu Moraru: Autorul schemei reţelei cu pioni, cai, nebuni, tură.

            Vasile Lincu: Schemă logică.

            Radu Moraru: Da, am ajuns la tură pare-se în seara asta.

            Vasile Lincu: Una din ture.

            Radu Moraru: Una, nu cea mai importantă. Dar dumneavoastră ieri sau alaltăieri când aţi vorbit de această schemă aveaţi în minte această tură la care azi s-a ajuns?

            Vasile Lincu: Da, era şi o tură logică datorită funcţiei pe care o avea. Dar eu am mai spus ceva.

            Radu Moraru: Şi prin prisma numirii de la Halmeu.

            Vasile Lincu: Da.

            Radu Moraru: Fiindcă la Halmeu dacă dai şpagă 130 de mii şi ajungi să fii numit, doar tura aia te putea numi.

            Vasile Lincu: Deci calul pe care l-am numit fiind chiar şeful vămii, care s-a autodenunţat, a fost piesa cea mai importantă, singura de altfel care putea să ducă la o tură.

            Radu Moraru: Din tot ce s-a întâmplat în aceste zile.

            Vasile Lincu: Celelalte aproape că nu contează.

            Radu Moraru: Bun. Domnul Ionel Blănculescu, consultant financiar. Bună seara!

            Ionel Blănculescu: Bună seara!

            Radu Moraru: Şi colegul nostru de la „Ziarul Naţional”, Răzvan Ioan Banchiş. Bună seara!

            Răzvan Ioan Banchiş: Bună seara!

            Radu Moraru: Avem un scurt material, să ne uităm la el să vedem ce mai zic colegii noştri de la ştiri şi ne întoarcem.

            Tabla de şah se încinge. Dărâmarea pionilor, aşa cum a fost descrisă, ridicarea şi reţinerea zecilor de vameşi şi poliţişti de frontieră suspectaţi de fapte de corupţie a început să producă efecte la nivelurile superioare. Azi şeful vămilor din România, Radu Traian Mărginean a fost pus oficial sub învinuire pentru luare de mită. El a fost audiat de procurorii DNA Oradea care l-au convocat pentru a-i aduce la cunoştinţă acuzaţiile. Şeful vămilor e cercetat în dosarul traficului de influenţă de la Vama Halmeu. În acest caz fosta şefă a vămii, Nicoleta Dobrescu, este acuzată de DNA că şi-ar fi cumpărat funcţia în schimbul sumei de 130 de mii de euro, bani pe care i-ar fi procurat de la cămătari şi contrabandişti. Banii ar fi ajuns la superiori prin intermediul afaceristului Florian Liviu, care s-ar fi bucurat de trecere în cercurile potrivite. Suma amintită ar fi fost plătită în 2009, când Nicoleta Dobrescu a şi primit funcţia mult râvnită. Potrivit anchetatorilor, în primăvara anului 2010, după ce aceasta şi-a încetat mandatul, milionarul de top 300 Florin Liviu a venit cu o nouă ofertă. De această dată preţul era de 300 de mii de euro pentru o nouă numire în funcţie. Atât angajata, care potrivit DNA şi-a cumpărat un loc de conducere la Vama Halmeu, cât şi cei care au ajutat-o, au fost reţinuţi de procurori. Acum se pare că aceştia vor să meargă pe fir tocmai până la şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, acuzat oficial pentru luare de mită în acest dosar. De aici lucrurile încep să devină mai interesante, iar piesele importante de pe tabla de şah încep să devină tot mai vizibile. Potrivit unui document prezentat de jurnaliştii de la „Evenimentul Zilei” scandalul mitei de la Vama Halmeu nu e lipsit de iz politic. În acesta se arată că banii plătiţi de învinuita ar fi fost solicitaţi în numele unui partid politic şi pentru un şef de instituţie cu referire la Radu Traian Mărginean. Acesta din urmă se află la cârma vămilor din 3 februarie 2009, când a fost numit şi vicepreşedinte ANAF. Radu Traian Mărginean a fost adjunctul lui Vasile Blaga pe când acesta era şef al Direcţiei Regionale Vamale Oradea. Potrivit declaraţiei de avere acesta deţine 2 apartamente, unul în Oradea şi altul în Târgu Jiu, un teren de 12.800 de metri pătraţi, bijuterii în valoare de 6500 de euro şi un depozit bancar de 10 mii de euro. Şpăgile de sute de mii de euro vehiculate de anchetatori ca fiind plătite pentru obţinerea unor funcţii de conducere la punctele vamale evocă o situaţie inedită. Obţinerea unui post călduţ în domeniu reprezintă un adevărat El Dorado, o afacere foarte bănoasă din care doar bugetul de stat are de pierdut. Aşa se explică şi cum în ciuda unor salarii nu foarte mari mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră au un standard de viaţă mult peste românul mediu. Potrivit procurorilor unii angajaţi vamali se organizaseră în adevărate reţele care lucrau mână în mână cu contrabandiştii. La finalul unei zile de muncă profitul se ridica şi la câteva mii de euro. Pe lângă cazul prezentat de procurori de la Vama Halmeu surse din interior au declarat pentru „România liberă” că fostul şef al Vămii Moraviţa a plătit nu mai puţin de 400 de mii de euro pentru funcţia sa. Se vehiculează că pe timpuri într-o singură tură la Vama Moraviţa se strângeau şi 100 de mii de euro din şpăgi, un calcul simplu arată că şeful vămii, chiar şi cu un procent mai mic din pradă, şi-ar fi amortizat în scurt timp investiţia. Situaţia a fost abordată aseară la TVR şi de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a explicat că toată investigaţia a început de la un document prezentat ulterior şi în CSAT vara trecută care vorbea despre corupţia din sistemul vamal.

            Traian Băsescu: A ne limita strict la ofiţerii de Poliţie de Frontieră şi la vameşii pe care i-aţi văzut ridicaţi este puţin.

            Şeful statului a dezvăluit că acţiunile actuale de la vămi sunt urmare a unui document care cuprindea detalii despre averea vameşilor, venit în vara anului 2010 de la un serviciu de informaţii şi discutat ulterior în CSAT.

            Radu Moraru: Da, foarte bun materialul. Pe lângă banii ăştia vameşii nu se fereau să ia orice. Două jamboane de porc, 3 kg de vegeta, deci luat tot. Dar asta ştiţi cum e? Toate lucrurile astea erau ştiute şi le ştiam cu toţii. Chiar aseară îl urmăream pe domnul Nini Săpunaru, fost şef al vămilor. Parcă era Albă ca Zăpada şi Scufiţa Roşie când şi pe vremea aia se ştia cât costă să fii şeful vămilor. Circula o legendă că un tip care a fost poreclit ulterior chiar Vamă ar fi dat şi asta cred că o ştie toată piaţa, 2 milioane de euro ca să ajungă în poziţia aia. Şi dacă ne gândim că o pârlită de aia, o ţărancă pârlită care în loc să stea la sapă să crească ceva, a luat şpagă de la toţi infractorii din zonă 430 de mii de euro. Păi cum să nu crezi că să fii şeful vămilor dai 2 milioane de euro. Deci să vedeţi ce discuta Nicoleta Dobrescu. Domnule, am jignit ţăranii domnule, că ţăranii au un limbaj mult superior. Trebuia să stea la coada vacii, să dea bălegarul, atât putea să facă. Ea a strâns bani de la toţi infractorii. 400 de mii de euro, vă daţi seama. Ca să ia salariul lunar de 15 milioane. Baragladine din astea şi cu alţii au făcut posibil ca şmecherii ăia de sus să prospere. Repet, 2 milioane era acum 15 ani să fii şef al vămilor. Iar domnul Nini Săpunaru parcă nu a mâncat usturoi în viaţa lui, nu ştia el, pe vremea lui nu se întâmpla. Ca ziarist vă spun şi au fost nenumărate anchete şi în „Evenimentul Zilei” unde am lucrat în anii ăia, 1994, 1995, erau anchete nenumărate cu şpaga din vămi. Dacă nu luai şpagă în vamă şi nu te aliniai din prima, te zburau ăia a doua zi. Îţi făceau plângere şi ăla care nu lua şpagă în vamă, care nu lua 3 jamboane, ăla era dat afară. Şi acum după 20 de ani când se zgâlţâie puţin acest sistem nu e bine. Ba e bine, că s-a ajuns direct la regine. Cine e regina? Haideţi să vedem ce ne spune un profesionist. Cine e regina? Că am văzut tura, care este acest şef al vămilor dat afară.

            Vasile Lincu: Aş vrea să fac câteva precizări mai importante. Problema aceasta nu este din ultimul an. Eu am informaţii de pe vremea domnului Săpunaru. Schema logică şi persoane pe care le am la nivel de informaţii şi le-am sesizat de-a lungul timpului organelor de cercetare penală sunt de atunci. De-a lungul timpului persoanele respective au revenit şi au avut la un moment dat o coabitare PNL – PD-L. Domnul Radu Traian Mărginean nu a ajuns acum şeful vămilor. Înainte a fost adjunct, când la PNL era Gelu Ştefan Diaconu.

            Radu Moraru: În ce perioadă?

            Vasile Lincu: Din 2005.

            Radu Moraru: Deci din 2005 acest domn este pus adjunct la vămi.

            Vasile Lincu: Dacă nu mă înşel era la supraveghere director atunci.

            Radu Moraru: Ştiţi de ce e important? Pentru că în 2005 vine… sub ce minister sunt vămile astea? Sub Ministerul Finanţelor, da?

            Radu Moraru: Finanţele la cine erau atunci?

            Vasile Lincu: PNL.

            Radu Moraru: La liberali. Deci fiind la liberali acest domn nu putea fi impus decât de PD-L.

            Vasile Lincu: Da, dar erau împreună.

            Radu Moraru: Sigur că erau împreună, dar aşa era în convenţie atunci, dacă liberalii au Ministerul de Finanţe atunci adjunctul…

            Mircea Toader: Nu, ministrul era ministru…

            Radu Moraru: Vămile cine le avea, ANAF-ul?

            Vasile Lincu: PNL.  Tot timpul a fost şi pe vremea cu PSD, perioada aceea mică, tot la PNL. PNL a avut preferinţe…

            Radu Moraru: Deci vama a fost condusă de PNL.

            Vasile Lincu: Da. Ca să înţelegeţi şi de unde aş avea informaţiile şi credibilitate pot spune că eu am lucrat ca jurist în Autoritatea Naţională a Vămilor. La începutul anului 2005 a venit Gelu Ştefan Diaconu, a revenit în funcţie pentru că a fost director la proceduri. Odată cu schimbarea politică a ajuns director în Ministerul Finanţelor şi a revenit direct şef al vămilor. M-a contactat şi mi-a zis în felul următor: nu am nimic cu tine, îţi ofer o funcţie de şef la juridic, dar eu am echipă. Şi să vedem care a fost echipa: Stambelu Gheorghe. O să mai auzim de persoanele respective. La proceduri a fost numit Marcel Mutescu. Marcel Mutescu a fost liderul sindicatului Unirea, adjunctul lui Marica. Odată cu schimbarea politică a ajuns director de proceduri, funcţie pe care a deţinut-o pe vremea domnului Săpunaru domnul Diaconu. Stambelu Gheorghe a fost secretarul general al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, participant aproape la toate comisiile de concurs pentru funcţia publică. O perioadă foarte scurtă, între numiri, a fost angajat ca lider la sindicatul lui Victor Ponta, alianţa Sed Lex. Şi pe via sindicat Unirea ajunge director în locul meu. Având şi membri de sindicat în vamă am şi probe şi informaţii vizavi de acest fenomen. La momentul respectiv am făcut sesizări nenumărate peste tot.

            Radu Moraru: Începând cu ce dată?

            Vasile Lincu: 2005. DNA, Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor, inclusiv la domnul preşedinte Traian Băsescu. Au fost 3 tipuri de sesizări. Unele pe baza documentelor şi firmelor, denumirea firmelor pe care le avem şi am ataşat documentele, le-am trimis la organele de cercetare penală. A doua, pe baza informaţiilor, le-am trimis spre a fi verificate. Şi al treilea tip, pe baza informaţiilor apărute în presă, întrucât eu consideram că nici un ziarist nu îşi permite să publice ceva fără să aibă vreo dovadă. Şi întrucât autorităţile ar fi trebuit să se autosesizeze, având în vedere faptul că aveau legătură cu vama, ca să fiu sigur că se merge până la capăt am luat ziarul şi am solicitat eu celor din DNA să verifice credibilitatea sau veridicitatea materialului respectiv.

            Radu Moraru: Dar iată că au trecut ani şi nu s-a întâmplat mare lucru, de fapt nu s-a întâmplat nimic. Momentul important e când a fost numit Radu Traian Mărginean. Că acum avem o tură, de la tură mai e un singur pas către regină şi către rege.

            Vasile Lincu: Nu, tura aceasta e mică şi vă spun de ce. Până la un punct tura aceasta ar fi fost importantă, mă refer la şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, era importantă funcţia atunci când avea puterea de a decide, de a numi şefii de vamă. Această atribuţie a fost preluată de ANAF.

            Mircea Toader: Dar tot la propunerea vămii.

            Radu Moraru: ANAF e Fiscul, da? Acolo există un preşedinte care este domnul Blejnar şi un vicepreşedinte care este domnul…

            Vasile Lincu: E şeful vămii.

            Radu Moraru: Care tocmai a fost demis, domnul Radu Traian Mărginean.

            Mircea Toader: Mai mulţi adjuncţia acolo.

            Vasile Lincu: Nu, pe vamă e vicepreşedintele ANAF.

            Radu Moraru: Ca să se numească un şef de vamă el propune şi Blejnar semnează sau nu.

            Vasile Lincu: Dar mai e ceva, odată cu preluarea acestei atribuţii de către ANAF domnul Stambelu ajunge director de resurse umane la ANAF. Când era putere de numire direct a şefilor de vamă la vamă, el era director de resurse umane la vamă. Când această atribuţie s-a mutat la ANAF, el e director la ANAF.

            Radu Moraru: Foarte interesant. Pentru că domnul Stambelu acum, ca să traduc eu un pic, reiese că de fapt e personaj cheie, pentru că la resurse umane dacă el îi bagă o ştangă unui nu mai ajunge ăla şef de vamă în vecii vecilor. Domnul Stambelu sunt convins că i-a făcut un portret foarte frumos doamnei de la Halmeu, că altfel nu ajungea în vecii vecilor şef de vamă.

            Vasile Lincu: Mi-a dat cineva un SMS şi mi-a spus că domnul Stambelu e numit casierul.

            Radu Moraru: Astea sunt răutăcisme.

            Vasile Lincu: Da, fără probe e adevărat. Domnul Butnaru, a fost director la supraveghere pe vremea domnului Săpunaru, pe vremea PSD-ului a făcut parte din aceeaşi firmă cu soţia domnului Săpunaru.

            Radu Moraru: Ce făcea la supraveghere? Trebuia să prindă vameşii corupţi, nu?

            Vasile Lincu: Nu, supraveghere şi control vamal. Deci e cunoscută ca fiind poliţia vamală, e o denumire populară. Verificau tirurile în interiorul ţării.

            Radu Moraru: Şi el de la verificare era asociat cu soţia domnului Săpunaru?

            Vasile Lincu: Nu, a fost director pe vremea domnului Săpunaru. Când a venit PSD la conducere era… nu mai lucra în vamă, era asociat cu soţia domnului Săpunaru şi cu încă o persoană destul de importantă, Ion Busuioc, care ulterior a devenit director general în cadrul Direcţiei Generale Legislaţie, Impozite Indirecte din Ministerul Finanţelor. Unde Mihai Hură, cumnatul… de fapt este fratele soţiei lui Gelu Ştefan Diaconu, a fost şi mai era la momentul respectiv director general adjunct. Firma era o firmă de consultanţă.

            Radu Moraru: E clar că aici avem nişte întâmplări, aş miza foarte tare pe asta. A fost şef de control şi supraveghere la vămi, iar când a venit PSD s-a asociat repede cu soţia şefului vămilor.

            Vasile Lincu: Şi pe urmă a revenit pe funcţia de director la supraveghere.

            Radu Moraru: Tot în vămi.

            Vasile Lincu: Da. Şi apoi să urmărim şi cariera politică. A fost directorul campaniei electorale a candidatului la preşedinţie.

            Mircea Toader: Al lui Crin Antonescu?

            Vasile Lincu: Da. Şi am înţeles că este secretarul general adjunct al partidului.

            Radu Moraru: Mamă ce e aici.

            Vasile Lincu: Cu privire la concursuri, e o chestie foarte importantă, asta vă spun în premieră şi am probe pe ce spun acum. Butnaru a fost adus pe o funcţie vacantă temporar, adică era o femeie în creşterea copilului şi puteai să angajezi potrivit legii pe o anumită perioadă de timp. A fost angajat pe acea perioadă, numit imediat director provizoriu până la concurs. Stambelu a adus director provizoriu în locul meu şi apoi se scot la concurs. Concursul are loc în aceeaşi zi. Stambelu în comisia de concurs pentru Butnaru, Butnaru în comisia de concurs pentru Stambelu, amândoi unici candidaţi, amândoi directori provizoriu. Şi au luat concursul, evident.

            Radu Moraru: Ştiţi ce vreau să vă întreb eu în toată povestea asta? Să ne aducem cu toţii aminte. Numirea acestui şef de vamă care azi e anchetat de DNA şi demis, nu a fost arestat, se face într-o dată foarte interesantă, 3 februarie 2009. Păi în 3 februarie 2009… că eu cred că tot ce trebuie să discutăm a fost manipulat, s-a vorbit de partid. Domnule, eu cred că banii ăştia din vămi ajungeau la mai multe partide. Cred că e o chestie transpartinică. Şi ne aducem aminte că pe 3 februarie 2009 cine era la Finanţe? Nu mai ţineţi minte? Sebastian Vlădescu.

            Mircea Toader: Acum pe cine întrebaţi? Deci era Guvernul PSD…

            Radu Moraru: Era Guvern PSD – PD-L. Cine numeşte şef la vămi.

            Mircea Toader: Domnul Moraru, eu ce am ascultat, eu nu sunt expert, nici nu mi-aş dori să fiu expert, dar este clar şi ce am auzit şi eu. Tot acest angrenaj în interior, se frământă, se mişcă, urcă unul, coboară altul, dar ei sunt foarte strâns legaţi unul de altul.

            Radu Moraru: Şi rămân tot timpul acolo.

            Vasile Lincu: S-au schimbat din funcţia de director în adjunct şi invers.

            Mircea Toader: Azi se urcă Gheorghe, mâine vine Vasile. Dar Gheorghe cu Vasile nu se bat între ei, decât în anumite momente. Iar din afară nu am văzut pe nimeni. Poate în alte activităţi mai vine unul din afară. Vine din afară şi cum a fost domnul Blănculescu probabil, nu a avut nicio treabă cu vama şi a încercat să facă ceva. Dar în rest sunt în interior. Iar ceea ce am făcut aici, aici vreau să spun eu ce se întâmplă. Este primul Guvern care… vorba aia, suntem în mijloc, putem să fim acuzaţi. Suntem primul sau singurul Guvern care am spus: băi, trag linie, mă duc până la capăt, că toată treaba e de vreo 20 de ani. Cred că toţi care au trecut prin vamă ştim că se lăsa în paşaport ceva să treci, toată lumea ştie asta, toată lumea vorbeşte.

            Radu Moraru: Dar ce nu ştiam noi, nici dumneavoastră, nici eu, nici nimeni, nu ştiam că de fapt toţi bănuţii ăia se duc de fapt sus de tot.

            Mircea Toader: Mai e o problemă şi aici. Aici nu ştiu, trebuie să dovedească anchetatorul că s-ar putea mulţi să spună: eu mă duc la partid, sau mă duc la şef. Şi ăla nu se duce nicăieri, bagă frumos în buzunar.

            Radu Moraru: Ştiţi unde nu stă în picioare asta? Faptul că ăia din oră în oră trebuiau să meargă să îşi golească buzunarele într-o căciulă mare, iar ca să ai atâta tupeu ca ăla care ţinea căciula sau găleata, ăla era marele şef de tură. Păi ca şeful ăla de tură să nu îi tremure chiloţii, că poate îi vine un control şi îl prinde cu găleata de bani, ăla avea protecţii.

            Mircea Toader: Păi pe unde să intri în vamă?

            Radu Moraru: Avea protecţie în sensul că şi acum în acest caz aţi văzut că unii au fost avertizaţi, dar au fost păcăliţi, că asta spuneam eu ieri. Li s-a spus că o să vină doar un control pe ţigări, nu li s-a spus că de fapt vin pe tot. Şi atunci băieţii nu au mai făcut contrabandă cu ţigări, au luat restul, dar nu cu ţigări.

            Vasile Lincu: Dar să ştiţi că vorbim de sume mici. Tot ce spunem acum reprezintă un procent foarte mic din adevărata pagubă care se duce la bugetul de stat.

            Radu Moraru: Miliarde de euro, astea sunt pagubele.

            Vasile Lincu: Părerea mea este că nu se mai justifică reducerea salariilor şi scăderea pensiilor.

            Mircea Toader: Dacă se fiscaliza tot ce trece.

            Vasile Lincu: De asemenea vreau să precizăm următorul lucru, înainte de intrarea în Uniunea Europeană erau mai importante vămile de interior decât cele de frontieră. La vămile de interior se vămuiau tirurile, firmele. De asemenea azi nu mai sunt atât de importante vămile de frontieră cum sunt direcţiile de accize. Vorbim de accize de vagoane. Şi am colegi care au mers în control şi au constatat un prejudiciu şi ei declară că e vârful iceberg-ului, la Petrom. În aceeaşi zi au fost aduşi în faţa preşedintelui ANAF împreună cu şefii lor şi li s-a spus în felul următor: ce aţi căutat acolo? Cum v-aţi permis să controlaţi şi să găsiţi aia? Ei au zis că au avut ordin de serviciu. Păi cine, s-au luat de directori. Cum aţi dat aprobare pentru asta? Daţi-i afară. Au fost daţi afară, au câştigat procesul fiind membri de sindicat, Petrom a făcut contestaţie şi a pierdut irevocabil. Ca să fim siguri că se apără corect instituţia am trimis şi noi avocaţi, colegul nostru a făcut cerere de intervenţie în proces şi le-a dat dreptate irevocabil.

            Radu Moraru: Când se întâmpla asta?

            Vasile Lincu: Procesul s-a terminat acum, în luna ianuarie.

            Radu Moraru: Când s-a întâmplat să cheme şeful ANAF?

            Vasile Lincu: Anul trecut. Deşi instituţia câştigase la fond procesul, preşedintele ANAF, ca reacţie, replică la ce spuneam eu, ieşea pe post şi spunea că lucrătorii vamali sunt nebuni, nu au procedat corect şi chiar şi instanţa a greşit. Deci el nu a fost în control, nu cercetase, nu verificase.

            Radu Moraru: Să rămânem că ne ducem în prea multe detalii.

            Vasile Lincu: Dar sunt persoane foarte importante, vorbesc de preşedintele ANAF, care face aceste numiri. Şi avem o dovadă certă de protecţie a unor firme…

            Radu Moraru: Preşedintele ANAF face, dar nu poate să facă el singur, că dacă face singur el are nevoie de nişte documente. Deci trebuie să îi dea aşa, şeful de la cadre.

            Vasile Lincu: Noi vorbim de mai multe persoane care au funcţia de tură, de aceea şeful vămii ar avea funcţia de tură în mod logic datorită funcţiei pe care o are. Piesa cea mai importantă la nivel de tură este persoana care decide în fapt, nu neapărat în drept.

            Radu Moraru: Am înţeles. Domnul Ionel Blănculescu, e un fenomen despre care ştim de 20 de ani, ştim foarte bine cum se întâmpla. Întotdeauna au fost prinşi 1-2 fără prea mare tam-tam, pioni şi s-a terminat totul. Nu s-a ajuns nici măcar la vreo unul de la Bucureşti, niciodată. Acum însă lucrurile au scăpat de sub control şi vă întreb.

            Mircea Toader: Chiar s-a dorit să se scape, că dacă nu se dorea să se scape de sub control nu ajungea aşa.

            Radu Moraru: Mă gândeam că băieţii ăia deştepţi din vămi şi din Poliţia de Frontieră nu mai controlează.

            Mircea Toader: Această acţiune e pregătită din mai, de pe vremea lui Vasile Blaga. Din mai e pregătită, când s-a hotărât în CSAT fiecare punct, ce se întâmplă azi e pregătit şi mai sunt, nu ştiu eu. Dar fiţi convinşi că e un drum bine stabilit. Domnule, fiţi cinstiţi, spuneţi la cine s ajunge. Eu vă spun, chiar dacă spune că e un partid, la partidul ăla e un Popescu. Care e Popescu ăsta?

            Radu Moraru: Domnul Ionel Blănculescu, unde ajung aceşti bani, fiindcă eu sunt absolut convins că femeia care a dat 430 de mii sau trebuia să dea 430 de mii de euro nu îi dădea unui cetăţean al patriei. Deja vorbim de sume colosale. Acel cetăţean avea nevoie de o protecţie mult prea mare ca să ia acei bani şi împărţea probabil şi plătea protecţia.

            Ionel Blănculescu: Apreciez în mod deosebit că ieşim din această zonă de detalii cu care probabil că am ameţit întregul auditoriu. Asistăm azi la începutul destructurării unei reţele de crimă organizată în România, o operaţiune de foarte mare amploare organizată la iniţiativa CSAT, care după cum ştiţi, anul trecut, în două şedinţe a dezbătut problema combaterii marii evaziuni fiscale considerând-o prioritate naţională. Sigur că probabil a trecut neobservat acest aspect, însă noi, analiştii economici, am subliniat la momentele respective. De asemenea am şi solicitat anii trecuţi ca marea evaziune fiscală să fie considerată prioritate naţională având în vedere că din informaţiile noastre, din calculele şi analizeze noastre rezultă că undeva între 5 şi 10 miliarde de euro se pierd anual din România, bani care ar putea să intre la bugetul de stat, iată că aceste analize au fost confirmate zilele trecute de raportul SUA prezentat de către o comisie internaţională financiară care a spus că România sau din România pleacă o medie anuală de 3,6 miliarde de dolari. Extrapolată la întreaga perioadă înseamnă cam 58 de miliarde de euro din anii 1990 până în prezent. Deci sume ieşite şi într-un fel pierdute pentru…

            Radu Moraru: Dar nu vorbim şi de sumele care nu au putut să intre la buget pentru că toată şpaga asta, câte 10 euro de la sute de vameşi, erau bani neimpozitaţi…

            Ionel Blănculescu: O să încerc ca analiza mea să plece de la global şi să ajungă la local, adică la specific, adică la situaţia cu care ne confruntăm azi. Sigur că pentru populaţie această cifră pe care am dat-o noi publicităţii, de peste 50 de miliarde de euro, bani plecaţi din România de-a lungul anilor, această medie de 3,6 miliarde de dolari, pare puţin incredibilă. Dar dacă ne uităm la sfârşitul anului 2009, începutul anului 2010 la cea de-a treia amnistie fiscală care s-a realizat în Italia şi că prin această amnistie au fost repatriaţi 104,5 miliarde de euro în Italia, dintre care 200 de milioane de euro din România, erau bani pe care mafia italiană îi folosea în partea de vest a României, atunci putem să credem că dacă în Italia la a treia amnistie fiscală au fost recuperate peste 100 de miliarde, că şi România care este pe undeva destul de apropiată ca şi concepţie şi comportament Italiei, am putea să discutăm de această cifră. Sigur că această reţea de crimă organizată, eu nu o numesc vamală, eu o numesc o reţea de crimă organizată, e un grup foarte puternic organizat piramidal, cu cel puţin 5 niveluri. Aceste niveluri sunt create tocmai pentru a se putea ajunge foarte greu la nivelul următor şi în vârf. Această reţea de crimă organizată a fost afectată cam în proporţie de 30 la 40% până în prezent, având în vedere că cele mai puternice zone şi este vorba de portul Constanţa, de zona Prahova, încă nu au fost atinse şi probabil că operaţiunile din zilele următoare vor atinge şi aceste zone. Pe de altă parte trebuie spus foarte clar că această reţea nu reprezintă decât vârful aisbergului în ceea ce priveşte pierderea la bugetul de stat. Să nu ne amăgim că sumele sustrase sunt acei 5, 10, 1000 de euro care se puneau în paşapoarte sau pe diverse chestii. Sumele mari care se vărsau în cu totul alte zone şi nu în România, ci în paradisuri fiscale, sunt acele sume care erau rezultanta permisiunii intrării şi ieşirii din ţară a multor tiruri care la un moment dat erau, din câte am înţeles, şi supravegheate de chiar Poliţia de Frontieră sau de vamă.

            Radu Moraru: De ce insistăm noi pe prinderea sau depistarea acestui circuit? Aceşti pioni ce făceau? Erau lăsaţi să ia şpagă, deci venea şpaga la ei, o dădeau mai departe la un X, X avea nevoie de protecţie de la politic. Politicul a fost protecţia sau dacă vreţi cupola în România, nu armata, nu poliţia, nu ca în alte ţări sud americane. La noi în România politicul  a fost cupola, ăştia protejau pe toată lumea. De ce? Pentru că ei controlau justiţie, controlau toate serviciile secrete. Să nu uităm cine era la SRI mai demult, omul care îi cărase geanta lui Sorin Ovidiu Vântu. Deci ei controlau politicul, controlau tot. De ce e important acest circuit, chiar cu ăia 5 euro, două jamboane şi aşa mai departe? Pentru că tot sub ochii ăstora aceşti pioni treceau marile vapoare, marile trenuri. Deci erau şi ei lăsaţi să muşte puţin din caşcaval pentru că tot ei închideau ochii. De fapt ce s-a întâmplat? Pionii ăştia au multă informaţie. Eu azi dacă scriu tot ce ştiu, împreună cu turele, vor spune exact câte tiruri, câte camioane. Şi atenţie, erau persoane de încredere pentru şmecherii mari. Pentru ăştia pionii ăştia mici sunt persoane de încredere.

            Ionel Blănculescu: O să vă dau un exemplu pentru o bună înţelegere a unei astfel de operaţiuni. În anul 2003, după cum ştiţi, când am preluat sub ministerul controlului Autoritatea Vamală şi Garda Financiară, pentru prima dată în istoria lor au fost extrase din Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce reprezintă primul pas de corupere a acestor instituţii, având în vedere că în cadrul Ministerului Finanţelor Publice… se află această instituţie sub o umbrelă de peste 30 de mii de oameni, cu subordonări în toate judeţele, în toate regiunile şi aşa mai departe. La o acţiune care a avut loc la depozitarul de ţiţei din Constanţa… deci în portul Constanţa există un depozitar de ţiţei. Acest depozitar de ţiţei are capacitatea să înmagazineze 500 de mii de tone de ţiţei aduse de peste mări şi ţări. Pentru a ne face o imagine 9 tancuri petroliere din acelea lungi, mari, pe care le vedem la televizor. Acestea lasă ţiţeiul, ţiţeiul pleacă pe conductele Conpet, se procesează la rafinării, după care pleacă fie spre distribuţie internă, fie spre export. La momentul controlului am depistat 64 de tancuri, deci 64 de tancuri petroliere care deversaseră ţiţeiul fără plata taxelor, accizelor, TVA şi aşa mai departe. Prejudiciul creat atunci, în anul 2003, a fost de 300 de milioane de dolari. În aceeaşi zi.

            Mircea Toader: E clar că e taxa vamală pentru depozitare, dar restul mărfii cum a intrat în România la vânzare?

            Ionel Blănculescu: Totul s-a petrecut fraudulos.

            Radu Moraru: E o reţea de crimă organizată.

            Mircea Toader: Deci practic la sfârşit la pompă totul era fraudulos.

            Radu Moraru: Îmi daţi dreptatea că toate astea se petreceau sub ochii aceloraşi pioni de vamă şi Poliţie de Frontieră?

            Ionel Blănculescu: Sigur că da, pentru că altfel nu se poate realiza această operaţiune.

            Radu Moraru: Deci tot ăla care lua un jambon, lua o vegeta, tot ăla închidea ochii când treceau tancurile. Ştiţi de ce? Pentru că ieri cele două televiziuni minunate ce făceau? Săracii, nenorociţii, se iau ei de bieţii pioni. Şi au dus o campanie agresivă până probabil seara a sunat Sorin Ovidiu Vântu şi le-a zis: băi tâmpiţilor, terminaţi că vă faceţi de râs. Pionii ăia de fapt sunt piesele importante, cele mai importante. Pentru că sunt persoane de încredere. Domnule, acolo sunt convins că erau numiţi oameni de foarte mare încredere. Şi o să ajungem la numiri pentru că am aici o chestie foarte interesantă.

            Ionel Blănculescu: Numai o secundă că vreau să termin raţionamentul. Deci acest sistem de crimă organizată există nu numai în sistemul vamal, există la nivelul companiilor de stat. Sistemul de licitaţii publice, atât de achiziţii, de produse şi lucrări de pe piaţă, cât şi de vânzări de produse. Din analizeze noastre la achiziţii aceste companii care au o cifră de afaceri de 10 miliarde de euro iar achiziţiile sunt la nivel de 15-18 miliarde de euro pe an, aceste companii preiau, bunuri, servicii şi lucrări cu cel puţin 30-40% mai scump şi când îşi vând produsele lor le vând cu 30-40% mai ieftin, astfel încât intermediarii să poată obţine saltul de preţ şi să obţină profiturile imense. Deci aceasta e la nivelul…

            Mircea Toader: … sunt în pierdere.

            Ionel Blănculescu: Păi sunt în pierdere că FMI ne-a spus foarte clar că nivelul arieratelor a ajuns deja la…

            Radu Moraru: Haideţi că ne depărtăm de vamă. Răzvan Ioan Banchiş, ce ai văzut… dacă te uiţi pe acest tablou ai un spirit fin de observaţie şi mai ai şi umor.

            Răzvan Ioan Banchiş: Îmi place că vorbiţi despre cai, ture, pioni şi aşa mai departe.

            Radu Moraru: Nu, în seara asta vorbim de tot.

            Răzvan Ioan Banchiş: Aş vrea să ştiu şi cine sunt şahiştii şi ce coeficient … au aceştia. Mai departe, l-am ascultat pe domnul Vasile Lincu. Domnia sa vorbeşte foarte aplicat şi stăpâneşte foarte bine subiectul. Însă pentru mine, pentru lumea de pe stradă de asemenea, e un roman chinezesc cu peste o mie de personaje în literatura noastră, dar Petru Dumitriu a scris aşa. Ce mă miră de asemenea în aceste zile e că toată lumea spune că se fură în vamă, ce revelaţie. Păi eu credeam că oamenii vor să ajungă vameşi fiindcă sunt topiţi după …, după asceză. Un om se face vameş din aceleaşi motive pentru care se face arbitru de fotbal. Nici arbitrului de fotbal… e vreo bucurie să alergi în chiloţi negri printre fotbalişti? Nu, aici este numai un interes. Domnul Vasile Lincu… pe domnul Vasile Lincu sigur că îl lezează ceea ce spun eu aici, poate că există şi excepţii, vreo 2-3 şi ăia sunt nebuni şi această generalizare a mea face rău, dar iertaţi-mă, spuneţi Stambelu, Butnaru… Lumea nu ştie cine e Stambelu, cine e Butnaru. Şi ajungem şi cu vămile, aţi spus un lucru foarte interesant despre vămile interioare. Ce cred eu, ce mi se pare mie şi folosind bineînţeles tot ca metaforă. Având graniţă cu Uniunea Sovietică, din Maramureş până în Deltă, avându-i pe sârbi în vest, un mare actor a zis: singurul nostru vecin bun e Marea Neagră. Păi nici Marea Neagră nu mai e aşa vecin bun fiindcă dă la ruşi şi la turci şi ăia au contrabanda în genă. Doar pentru ca să securizăm frontierele ştiţi ce ar trebui? Să importăm marele zid chinezesc. Şi acum…

            Radu Moraru: O să îl ciuruiască ăştia, o să aibă la găuri marele zid chinezesc pe unde să bage câte un cartuş, câte…

            Răzvan Ioan Banchiş: Eu acum pot să mă şi retrag pentru că discuţia este foarte tehnică.

            Radu Moraru: Nu trebuie să te retragi. Domnule, ca să ajungă tirurile, vapoarele la acele puncte interioare de frontieră, sub ochii acestor pioni intră. Aici trebuie să fie o corelare foarte tare, pentru că dacă trădează cum zic ei poliţistul de frontieră, e nasol. Deci ăştia trebuie să fie numiţi şi de către… Poliţia de Frontieră ţine de Ministerul de Interne. Deci cineva din Ministerul de Interne trebuie să fie foarte conectat cu cineva din Ministerul de Finanţe.

            Mircea Toader: Se înţeleg jos, acolo jos de tot se înţeleg, că de aia se întâmplă. Asta înţeleg eu şi percepţie ca fenomen. Chiar dacă vrei, domnule, pun pe cineva care să gândească, să facă un sistem, jos se înţeleg. Că dacă jos poliţistul de frontieră nu se înţelege cu vameşul şi vine un tir pe care eu, vameş, ştiu că ăsta trece şi poliţistul nu ştie, nu trece, la revedere. Ăsta poate să îi şi aresteze, poliţistul de frontieră, e mai puternic decât vameşul.

            Radu Moraru: Ştiţi de ce nu cred? Dacă s-ar înţelege doar pentru piftia aia… ăia nu se înţeleg doar pentru banii ăia, ăia ştiu aşa.

            Mircea Toader: Eu v-am spus că înţelegerea e totală.

            Radu Moraru: Ei ştiu următorul lucru şi acum am aflat de la oameni… ziariştii vorbesc cu toată lumea. Cum procedau? Ştiau că există o slujbă bună de vameş, salariu mic, dar pleci acasă cel puţin cu câteva mii de parai pe lună. Te duceai acolo, dacă aveai un prieten care deja lucra acolo treceai examenul. Deci era obligatoriu să fii recomandat de cineva care deja era în mafie.

            Vasile Lincu: La … funcţia de director de resurse umane cu asta se ocupa. Pe vremea mea nu s-a ţinut nici un concurs, erau interzice.

            Mircea Toader: Eu vorbesc de vameşul acela mititel, care intră cum zice domnul Moraru. Am un post liber de vameş de…

            Vasile Lincu: Eu nu am fost vameş, nu am de unde să ştiu…

            Mircea Toader: La resursele umane. Domnule, s-a eliberat postul de vameş. Se dă concurs probabil, trebuie să facă ceva.

            Radu Moraru: Era lucrat concursul.

            Ionel Blănculescu: Daţi-mi voie să vă mai dau două exemple foarte sugestive din anul 2003-2004 ca să vedeţi cum funcţionează aceste tentacule. Se fura foarte mult fier vechi. Între ghilimele fier vechi, pentru că se fura absolut tot, ca şi acum.

            Radu Moraru: Se tăiau fabrici întregi.

            Mircea Toader: Nu, se fură din vagoane…

            Ionel Blănculescu: Am încercat la Bruxelles să obţin o aprobare pentru a opri această operaţiune, nu s-a putut pentru că era libera circulaţie a produselor. Şi atunci am plecat în portul Constanţa, să văd cine exportă fier vechi din România. Şi am descoperit 12 companii. Am luat-o pe circuit invers şi am descoperit la Cuza Vodă, în judeţul Constanţa, la 50 şi ceva de kilometri de Constanţa, o sumedenie de companii. Era ca un fel de stat major. Deci acolo venea fierul vechi din întreaga ţară fura şi nu cred eu că nu ştia poliţia din portul Constanţa că la 50 de kilometri este o bază de aprovizionare care aproviziona vapoare zilnic, care plecau spre Turcia în special. Când am căzut, bineînţeles, cu un dispozitiv de peste 100 de mascaţi, pentru că era foarte periculoasă operaţiunea, peste acea zonă, am depistat în ziua şi în momentul respectiv 475 de miliarde de lei vechi evaziune fiscală. Văzând procedeul am plecat în zona Nădlac să văd cum se procedează cu ţigările. Exact acelaşi concept, într-o localitate Tudor Vladimirescu, era la fel un stat major de aprovizionare unde veneau ţigările, din Ucraina, de peste tot. Un depozit foarte mare, acolo se adunau şi de acolo plecau în funcţie de înţelegerile cu vama Nădlac, plecau în Uniunea Europeană, pentru că preţul era de 5 ori mai mare în Uniunea Europeană decât în România.

            Radu Moraru: Mă întorc la schema respectivă. De ce spun că e importantă? După ce intrai vameş acolo sau poliţist de frontieră, se refăcea circuitul…

            Mircea Toader: Numai o observaţie, sunt poliţişti de frontieră de punct vamal şi unul e de aia verde, care merge pe frontieră. Să nu îi amestecăm că ăia sunt cam 70% care…

            Radu Moraru: Nu, noi vorbim strict de vamă. De ce e importantă vama? Vama e importantă pentru că tirurile alea mari nu o luau pe câmp că îşi stricau cauciucurile, alea o făceau poate pe alte vremuri, când nu se ştia cum e. Dar deja aici era corupţie instituţionalizată şi toate tirurile cu ţigări treceau prin vamă direct. Ce se întâmplă, nu toţi erau de încredere. Deci nu oricine se angaja vameş avea acces la mai mult. Ăia erau selectaţi atent, te calificai după mult timp. Deci era o reţea de vameşi şi poliţişti de frontieră care trăiau cu jambonul, cu făina, cu 1-2000 de euro şpagă, dar ştiau că dacă văd ceva dubios să tacă din gură. Deci nu a venit unul să facă un denunţ să spună: băi, mi se pare mie, dar aseară ăştia când trebuia să fiu de serviciu m-au trimis la cârciumă ca să nu văd. Şi atunci erau nişte grafice exacte când se ştia că doar băieţii de încredere, adică cei care periodic din găleata mare luau mai mult decât ceilalţi. Ca turele astea să fie în siguranţă, ele erau plantate nominal şi bine verificate de către centru. Niciodată turele nu erau plantate fără să ştie Bucureştiul.

            Mircea Toader: Domnul Moraru, să vă mai explic un lucru, tirurile care intră în vamă sunt de două feluri, care se vămuiesc, se vămuieşte tirul în vamă când intră, sau se face tranzit, poate să spună: domnule, destinaţia este Focşani, Ploieşti sau Piteşti şi ea merge tranzit aşa, sigilată de vamă, ajunge la Ploieşti şi acolo desface. Acolo în loc să fie castraveţi or fi ţigări sau altceva. Acolo e problema.

            Ionel Blănculescu: Haideţi să vă dau un exemplu din ziua de azi.

            Radu Moraru: Dar daţi legat de ăsta, pentru că vreau să ajungem la regină, partid, că în seara asta avem nume.

            Ionel Blănculescu: Să luăm vama din Constanţa, care probabil că urmează să fie călcată. La vama din Constanţa, pe operaţiunea de la UCM Reşiţa…

            Radu Moraru: I-aţi prevenit acum, au fugit cu toţii în Brazilia, la Radu Mazăre acolo.

            Ionel Blănculescu: Vama din Constanţa, pe operaţiunea de la UCM Reşiţa, după cum ştiţi au fost duse nişte motoare. Dacă nu ar fi fost ANCES, unitate strategică cu mari ramificaţii în Serviciul de Informaţii Externe ca să identifice că de fapt se produce o mare fraudă care urmărea recuperarea aceea de 60 de milioane de euro, TVA de la bugetul de stat, nici un poliţist de frontieră, nici un vameş nu s-au prins că pe teritoriul lor de responsabilitate se pregătea această mare operaţiune. Şi e din zilele de azi şi e tot la o valoare foarte mare.

            Radu Moraru: Da, dar aici pot să vă contrazic, vameşul nu avea legătură neapărat cu…

            Ionel Blănculescu: Puneţi mâna în foc că nu a fost netezit terenul?

            Mircea Toader: Domnul Moraru, are o experienţă, poate să spună: domnule, fii atent că trece un tir cu portocale şi când vede castraveţi spune: eu nu ştiu dacă e portocală sau castravete. Staţi puţin, motoarele alea dacă sunt noi, au o anumită…

            Ionel Blănculescu: Gândiţi-vă că cineva s-a uitat pe acea factură, deci un vameş, un lucrător vamal sau un lucrător de Poliţie de Frontieră s-a uitat pe o factură în care a văzut că sunt 4 motoare de aproape de jumătate de miliard de euro.

            Radu Moraru: Altceva vreau să vă spun, de ce de exemplu ANAF, unde s-a făcut cererea de restituire de TVA…

            Mircea Toader: Aia nici nu a apucat.

            Radu Moraru: Ba s-a făcut.

            Mircea Toader: Numai dacă pleca, nu a apucat.

            Radu Moraru: S-a făcut cererea de 60 de milioane de euro către ANAF. În mod normal eu cred că de acolo a plecat investigaţia.

            Ionel Blănculescu: De la ANCES a plecat, pentru că această instituţie care lucrează foarte strâns cu SIE  a constatat că acele motoare pot avea dublă utilizare.

            Radu Moraru: ANAF nu a reacţionat. Deci ANAF în mod normal dacă nu are nişte hârtii trimise către servicii, către cineva, e nasol. Pentru că în momentul în care îţi vine cineva să îţi ceară 60 de milioane de euro returnare de TVA…

            Mircea Toader: Domnul Moraru, eu nu înţeleg, ca să poţi să ceri returnarea trebuie să faci exportul.

            Radu Moraru: Aşa fac mafioţii, ei nu fac ca nişte oameni normali. Ce au zis după aia? Am greşit domnule, contabila domnule, nu trebuia să facă domnule hârtia aia de returnare, dar ea era făcută.

            Ionel Blănculescu: Dar vă pun o întrebare, de ce credeţi că au fost arestaţi băieţii aceia din port, foarte bogaţi, care s-a constatat că sunt foarte bogaţi? Nu au fost probe că de fapt autoritatea portuară şi probabil se va vedea în zilele următoare că şi autoritatea vamală, nu şi-au făcut treaba?

            Radu Moraru: Să ajungem la vama noastră cea de toate zilele, asta cu pionii şi cu… Cum au fost ei pe 3 februarie… Mă întorc la 3 februarie 2009.  A fost numit la ANAF un vicepreşedinte. Acest şef al vămilor care azi e cercetat de DNA şi a fost destituit. Eu îmi aduc aminte din presă că s-au făcut presiuni şi au avut loc multe discuţii pentru această poziţie. Vă aduceţi aminte cine a fost dat jos atunci, cine a fost pus? Adică Radu Traian Mărginean a fost pus în locul cui?

            Vasile Lincu: Atunci a fost Gelu Ştefan Diaconu.

            Radu Moraru: Deci a fost dat jos Diaconu, apropiat de PNL.

            Mircea Toader: Şi înaintea lui Diaconu cine a fost?

            Vasile Lincu: Tănăsescu Tudor, Dinu Gheorghe şi Săpunaru.

            Radu Moraru: Deci practic toate partidele, ca să nu mai fie toţi virgini. Aţi văzut, la televizor toţi sunt virgini. Deci toate partidele au avut în mână această poziţie, fiindcă 20 de ani din această poziţie era puşculiţa de partid. Şi ne aducem aminte ce spunea Viorel Hrebenciuc? La putere 60%, în opoziţie 40%. Am curajul să afirm în această seară că aproape 20 de ani de zile vama cu schema asta a fost puşculiţă de partide. Doar una dintre ele.

            Intervievat: Vreau să vă întreb şi eu ceva. Eu am lucrat la o firmă care făcea şi cafea şi venea containerul la Constanţa şi îl vămuia acolo. Ai a avut o reclamaţie şi nu l-a mai vămuit acolo, l-a vămuit aici şi le-a luat licenţa. Azi sau ieri am citit în ziar că iar nu se mai verifică în vamă marfa.

            Radu Moraru: Păi să vă spun de ce, dacă ai pile şi nu eşti cercetat la graniţă scapi frumos la graniţă pentru că foarte mulţi cer să fie vămuiţi în oraşul unde au.

            Mircea Toader: Dacă suntem corecţi se poate, numai că atunci când sunt documentele şi când se pune sigiliul…

            Radu Moraru: Haideţi să ajungem la schema asta. Deci ANAF în asocierea aceea PSD – PD-L, PSD nu avea atunci ANAF. În 2009 e celebrul Guvern PD-L – PSD. ANAF a intrat la PD-L, Ministerul Finanţelor Publice a rămas la Sebastian Vlădescu.

            Vasile Lincu: Dar nu aţi spus tot. La modul de percepţie publică e cum aţi spus dumneavoastră, la modul real e în felul următor. Sebastian Vlădescu a fost şi la PNL, oamenii care erau pe vremea PNL-ului directori au devenit adjuncţi. Adică deşi era la PD-L ANAF-ul, cei care au fost la PNL şefi au devenit adjuncţi. Au coabitat cei de la PNL cu cei de la PD-L.

            Mircea Toader: Domnul Vasile Lincu, dacă luăm funcţiile de director de direcţie pe la vamă, sau pe la şefi de vamă, o să vedeţi. A fost, a căzut, a stat, iar s-a urcat. Uite aşa e un circuit şi întotdeauna…

            Radu Moraru: Pe mine mă interesează circuitul acestui domn Radu Traian Mărginean. Radu Traian Mărginean era şef şi era PD-L. Plus un X, nu ştiu cine era adjunctul lui.

            Vasile Lincu: Vorbiţi acum din 2009?

            Radu Moraru: Acum din 2009, trebuia să fie ăla de la liberali, că aţi spus că au ajuns adjuncţi. Nu contează. Cert este că acest domn a fost numit de PD-L. Acest Radu Traian Mărginean a cerut sau i s-au promis 400 de mii de euro şi banii erau atât de importanţi încât chiar dacă madam aia care a fost numită şefa vămii nu a vrut să mai pună bani, contrabandiştii şi acel om de afaceri au făcut ei rost de bani de la tot felul de bandiţi de acolo ca să ducă banii, fiindcă ştiau că dacă banii nu ajung la centru, la acest Radu Traian Mărginean, postul ăla nu mai e. Banii au ajuns la Radu Traian Mărginean sau trebuiau să ajungă.

            Mircea Toader: Persoana pe post, că postul rămâne.

            Radu Moraru: Dar ancheta DNA ce spune? Că banii erau şi pentru un partid politic. Păi dacă e numit de PD-L…

            Mircea Toader: Să meargă până la capăt. Dacă e la un partid să spună orice partid. Domnule, partidul nu e o metaforă, vorbim de persoanele din partid. Deci acolo trebuie să fie o persoană. Respectiva persoană poate să spună: domnule, am dat la partidul în care este un Popescu. Popescu ăla poate să fie fals, sau poate să fie adevărat, sau poate să spună: domnule, opresc trei sferturi şi mai dau un sfert nu ştiu cui. Deci trebuie să meargă până la capăt. Că mulţi aruncă ideea: dau la partide şi…

            Radu Moraru: Răzvan Ioan Banchiş, tu ce părere ai? Tipul ăsta a fost azi la DNA, a fost destituit, dar nu a fost reţinut, deşi să iei o şpagă de 400 de mii de euro şi să nu fii reţinut ce ar putea să însemne asta oare?

            Mircea Toader: Poate nu o fi nicio probă.

            Radu Moraru: O fi început să zică peştele mai mare?

            Răzvan Ioan Banchiş: Eu nu cred.

            Radu Moraru: Care e logica? De ce nu l-au reţinut?

            Mircea Toader: Poate ceea ce v-am spus eu, deci Popescu ăla care a zis că îi dă lui Radu Traian Mărginean, Popescu nu e…

            Radu Moraru: Dar dacă Radu Traian Mărginean ăsta, întreb şi eu acum, dacă Radu Traian Mărginean a fost momeala? Nu pentru tanti aia din vamă, momeala pentru rege, pentru regină.

            Ionel Blănculescu: Eu vreau să vă spun că sistemul de organizare piramidal în momentul în care e atacată baza de jos a piramidei, acolo unde se regăsesc vameşi, poliţişti de frontieră, pasul imediat următor într-o anumită proporţie, respectivii se autodenunţă sau denunţă. Pentru că Codul Penal e destul de permisiv în acest domeniu.

            Mircea Toader: Chiar e cu mica reformă acum, care spune că dacă recunoşti şi spui îţi dă jumătate de pedeapsă.

            Ionel Blănculescu: Oricum există circumstanţe pentru cei care se autodenunţă sau care denunţă. Şi există un efect psihologic, dar acest efect este mai pregnant cu cât ne aflăm la baza piramidei. Deci cu cât se urcă pe piramidă cu atât mai greu se dovedeşte actul de corupţie şi cu atât mai mult sunt specializaţi cei care sunt spre vârful piramidei, astfel încât relaţiunile nu mai au loc, sau foarte rar.

            Radu Moraru: Dar iată că s-a ajuns la ANV, deci s-a ajuns la nivelul doi. Nivelul zero e vamal, nivelul unul e regional, nivelul doi ANV unde s-a luat această măsură, destituit rapid băiatul, în anchetă DNA, dar nu e reţinut. E un mare semn de întrebare pentru mine cum de nu e reţinut. De ce nu a fost reţinut?

            Ionel Blănculescu: Există posibilitatea să colaboreze cu organele de cercetare penală şi atunci bine că…

            Vasile Lincu: Asta ar putea fi o justificare şi nu e singura persoană. Am mai văzut la televizor că au mai fost doi lucrători vamali care au fost puşi în libertate tocmai pentru că au recunoscut.

            Ionel Blănculescu: Sau mai există posibilitatea, această acţiune este posibilă ca urmare a modificărilor legislaţiei din anul 2003 referitor la operaţiunile sub acoperire. Deci fără lucru sub acoperire nu poţi penetra această reţea şi nu poţi să obţii probele şi dovezile care au fost prezentate şi care au dus la arestarea lor.

            Radu Moraru: O fi şeful ANV înfipt acolo ca să fie la un moment dat considerat sub acoperire?

            Ionel Blănculescu: Orice rol poate să îl joace, deci nu putem la momentul acesta să precizăm şi nici măcar să suspicionăm pentru a nu afecta bunul mers al investigaţiei.

            Radu Moraru: Lăsaţi să se descurce cu bunul mers, că nu e treaba noastră. Dar ANAF de ce tace?

            Răzvan Ioan Banchiş: Mai e o posibilitate să spunem de ce nu a fost arestat. Dacă îmi dai şi mie piramida asta a domnului Ionel Blănculescu, în străinătate când se loveşte, se loveşte aici. În cazul acestui domn Radu Traian Mărginean s-a ajuns până aici şi deja noi ne-am speriat fiindcă eram obişnuiţi să se ajungă doar aici. Şi probabil se face un pas înapoi, nu îmi dau seama.

            Ionel Blănculescu: Întâmplarea face ca în aceste zile în Statele Unite să aibă loc o acţiune similară, cea mai mare acţiune din istoria FBI, care s-a încheiat la data de 20 ianuarie 2011. Observaţi similitudinea între organizarea din România şi organizarea din Statele Unite, practic este vorba de mafia italiană. Şi mafia italiană avea acelaşi sistem pe 5 niveluri, după cum îl vedeţi acolo. Ce trebuie spus e că această acţiune care s-a petrecut la fel, cu infiltrare şi cu ofiţeri FBI şi procurori acoperiţi, fiind cea mai mare operaţiune din istoria FBI. Vă daţi seama că a avut o amploare deosebită pe o mare parte din teritoriul Statelor Unite. Diferenţa între modul cum s-a acţionat în România şi cum s-a acţionat în Statele Unite e că pe data de 20 ianuarie întreaga reţea a fost destructurată, de sus în jos, nemaipermiţând să se mai întâmple nimic pe întreaga piramidă. Pe când în România până acum observăm că acţiunea e invers, e de jos în sus, ceea ce sigur că permite nivelurilor superioare să se replieze, să îşi repună, să îşi pregătească alibiuri şi aşa mai departe. Eu sper ca în zilele următoare operaţiunea să se finalizeze, pentru că dacă în câteva zile nu se finalizează acea structură de pe nivelurile superioare nu mai poate fi accesată, pentru că probele sunt cu mult mai greu de obţinut acolo, pentru că un vameş va şti numai de… sistemul e un sistem celular, un sistem stratificat. Deci un vameş are legătura cu următoarea celulă care este şeful de vamă. Şeful de vamă are legătură cu următoarea celulă care este şeful de la regională. Şeful de regională cu şeful de la… şi aşa mai departe. Toţi vameşii aceştia arestaţi azi, care în limbajul de specialitate mai puţin academic se numesc guvizi, pentru că ei de regulă sunt strânşi la sfârşit, cu năvodul. Se introduce un năvod şi sunt strânşi toţi, pentru că ei nu mai sunt periculoşi. Pe când rechinul şi cu peştii mari care sunt la nivelurile de sus, ei trebuie dintr-o dată… Şi aţi văzut că deja au dispărut destui, care sunt daţi în urmărire, sunt daţi în cercetare. De ce? Pentru că nu s-a acţionat de sus. Acum există posibilitatea ca FBI-ul nostru românesc să urmeze o altă logică. Probabil că nu au avut capacitatea să infiltreze pe toate nivelurile şi atunci vor atinge numai 3 niveluri deliberat.

            Radu Moraru: Ultimul nivel e Ministerul Finanţelor Publice.

            Ionel Blănculescu: Plus ceilalţi, nu ştim care sunt.

            Radu Moraru: Aţi vrut să ne spuneţi cum e schema, nu?

            Vasile Lincu: E numit un şef de vamă provizoriu şi acesta îşi face o echipă. El găseşte anumiţi vameşi angajaţi la biroul vamal respectiv. Îndepărtează o parte dintre ei.

            Mircea Toader: Îi dă afară?

            Vasile Lincu: Nu, îi mută la alte birouri vamale.

            Mircea Toader: Şi ăia unde îi duce nu strică treaba la ceilalţi?

            Vasile Lincu: Nu, este o vamă neimportantă. Când am fost director la resurse umane vama poştă din Bucureşti, unde nu era în contact cu oamenii, era supradimensionată, pentru că erau oameni refuzaţi de alte vămi. Şi pe toţi îi trimite acolo. Apoi erau aduşi alţi vameşi de la alte birouri vamale şi făceau o echipă omogenă. Dacă era o persoană care constata… avea o captură, era îndepărtată. Şi am dat exemplul liderului nostru de sindicat de la Vama Siret, unde numit de 5 zile a avut o captură de 24 de mii de pachete de ţigări. În ziua respectivă a fost schimbat din funcţie şi la 3 zile trimis la câteva zeci de kilometri. A mers în instanţă, a câştigat şi la momentul acţiunii erau doi şefi de vamă.

            Mircea Toader: Domnul Vasile Lincu, vreau să te întreb şi eu ceva. Tot aud şi eu pe la televizor, s-a prins un tir cu 70 de milioane de ţigări în el. Ăla cum Dumnezeu, cade de acord să îl prindă? Cum îl prinde pe ăla.

            Răzvan Ioan Banchiş: Nu se înţeleg la preţ.

            Radu Moraru: Domnul Mircea Toader, staţi prea mult în Parlament. Ştiţi ce se întâmplă? Din când în când ei le dau la televizor. Câte tiruri au trecut? 100 şi i-am fraierit pe proşti. Hai să dăm două tiruri.

            Răzvan Ioan Banchiş: Domnul Vasile Lincu, vreau să îmi demontaţi şi mie o sintagmă. La noi toate marile capturi au fost la pont. E adevărat sau nu?

            Vasile Lincu: Nu am de unde să ştiu asta. Sunt două situaţii, una merge pe analiza de risc, au informaţii şi ei controlează având suspiciuni. Şi a doua, poate au ieşit la scanner şi aici e discutabil.

            Mircea Toader: La scanner nu ies ţigări, ies droguri, arme, nu ştiu dacă ies ţigări.

            Vasile Lincu: Se vede ce e înăuntru.

            Radu Moraru: De multe ori nu merge scanner-ul.

            Vasile Lincu: Pe 30 ianuarie anul acesta vameşii ucraineni au avut o captură de 3 tiruri de ţigări. Noi avem captură cu portbagajul. Deci nu cred că ei capturează 3 tiruri şi la noi nu prea ajung tirurile. Acum câţiva ani la Vama Albiţa a avut loc o captură de 5 tiruri, un total de 7 milioane de euro. La o lună de zile şeful vămii a fost schimbat.

            Mircea Toader: Dar ăla care îl dă în plus ca ban, un fel de supliment, că toată lumea s-a bătut la Finanţe, domnule vrem o recompensă că prindem…

            Vasile Lincu: Nu se mai aplică. Se aplica acum câţiva ani, acum sunt schimbaţi şi înlocuiţi.

            Radu Moraru: Dar aţi spus de un şef de vamă care atât de tare era încât îşi permitea să facă naveta cu avionul…

            Vasile Lincu: Da, prin anii 1990, servea micul dejun la Paris. Se urca în avion, se ducea şi îşi bea cafeaua.

            Radu Moraru: Deci vă daţi seama ce bani se făceau? Până să intrăm în Uniunea Europeană cu siguranţă că toţi politicienii ştiau că există această puşculiţă pentru partid, mai ales pentru campaniile electorale. Pentru că se ştie că în România campaniile electorale întotdeauna au costat mai mult decât spuneau partidele că s-a cheltuit. Ce s-a întâmplat acum de când suntem membri UE… ni s-a spus: băi români, nu mai merge, faceţi curat. Ne oprim aici, ne revedem mâine seară. Luăm o pauză până mâine la orele 20. Mâine facem o ediţie specială. O să vedeţi de ce.  Să fiţi iubiţi!

(Prin Monitoring Media: 10 TV – Naşul, Ora: 20:00)

Transcript emisiunea “Nasul”, 10 TV,  10 februarie 2011 (invitat Ion Cristoiu)                 

Radu Moraru: M-aţi întrebat de amenda de la CNA şi uite, am scos un print ca să vedeţi ce spune Cristina Trepcea. „Vă rog să bifaţi ca să se creeze un precedent.” Deci PSD ce a făcut? M-a pârât la CNA. „În această emisiune s-a încălcat dreptul la propria imagine, demnitatea umană, principiul informării corecte, au făcut pilaf tot ce există în legislaţie. Eu cred că trebuie dat exemplu la facultate despre cum să nu faci programe audio-vizuale.” Dacă vă aduceţi aminte, am fost singurul ziarist din România care am făcut un lucru simplu, am vorbit cu medici. Şi am spus-o, deşi Brădişteanu spunea că a făcut atac de cord şi aşa mai departe. Brădişteanu care e mare medic cardiolog, face operaţii, un medic foarte bun, dar care s-a pronunţat fără să facă nişte verificări. Şi toată presa a preluat că a făcut infarct. Eu am spus: domnule, a fost un leşin şi nu a fost atac de cord. Deci am dat această informaţie. În rest nu eu l-am chemat ci DNA l-a chemat, nu eu ci judecătorul l-a condamnat sau i-a dat 29 de zile. Deci… însă ce deranja foarte tare era că veneau ziarişti din Piteşti. Asta a durut cel mai tare de fapt. Că în rest eu numai i-am ascultat şi i-am întrebat: aveţi probe? Exact cum te obligă normele CNA. Şi ştiţi ce am spus eu? Că de asta cred că ne-au amendat, nu le-a plăcut asta. Am zis aşa: „Nici nu cred în chestia asta, săracul, ce să spun, i s-a făcut rău acum. Hai să fim serioşi. Păi dacă eşti bărbat politic nu ţi se face rău nici dacă eşti în faţa plutonului de execuţie.”

            Ion Cristoiu: Nicolae Ceauşescu avea diabet.

            Radu Moraru: Staţi că asta am şi spus. „Nicolae Ceauşescu era diabetic, nu i-au făcut insulină, nu i s-a făcut rău acolo, mai şi cânta când îl împuşcau ăia. Toţi devin nişte ghiocei. Nea Costică, sănătate, bagă mare, vreau să te văd la proces. Dacă te condamnă e bine, dacă eşti liber e bine, dovedeşte-ţi nevinovăţia.” Pentru chestia asta mi-au dat 100 de milioane de lei, de parcă banii ăştia cresc în copac.

            Ion Cristoiu: Dar pot să pun întrebarea, cine e domnişoara sau duduia Cristina Trepcea?

            Radu Moraru: A fost colegă cu mine în Pro TV, era ziaristă. Azi, când se dă cu Harley Davidson şi dă sentinţe din astea… nu ştiu pe ce lume e. Nu a văzut emisiunea cred eu.

            Ion Cristoiu: Eu am avut un război cu domnii ăştia. După emisiunea aia cu Corneliu Zelea Codreanu, unde am spus că era romantic şi când a preluat puterea. Şi ei au dat avertisment televiziunii că nu am avut şi opinii contra. Numai că eu eram cu Eugenia Vodă, asta presupunea eventual… pe cine să invit? Că vorbeam despre un mort. Şi doi, era un interviu. Eugenia Vodă trebuia să se întrerupă, domnule Ion Cristoiu staţi un pic să chemăm şi pe cineva care are o altă opinie.

            Radu Moraru: Dar aici ştiţi de ce e aberant? E comandă politică. Din moment ce un partid politic face această gafă, deci PSD-ul în persoană face această plângere… Iar ei ştiţi ce nu ştiu? Că noi am invitat ziarişti care de 10 ani scriu aceste lucruri. Ziariştii ăştia dacă până acum nu au fost condamnaţi, daţi în judecată pentru calomnie, nu au plătit amenzi, înseamnă că articolele lor erau reale. Deci oamenii ăştia doar au repovestit articolele lor. Ei ar fi fost condamnaţi până acum, băgaţi în puşcărie. Deci dacă ăia puteau şi îi prindeau cu ceva pe ziarişti îi băgau în puşcărie. Deci din moment ce oamenii ăştia spuneau pe probe adunate în 10 ani de zile ce e acolo…

            Ion Cristoiu: Mie mi-a plăcut iniţiativa ta, ai fost singurul pentru că parcă data trecută spuneam, în cazul acestei feudalizări a ţării, practic sunt şi eu din Vrancea şi ştiu. Deci problema corupţiei şi a aroganţei nu este la nivel central. Că miniştrii sunt mai spălaţi, se mai tem de presă. La nivel de judeţe sunt baronii ăştia care te calcă în picioare şi săracii jurnalişti de acolo, peste tot sunt, în toate judeţele, că baroni sunt şi PD-L, şi PSD, şi PNL, nu mişti. Deci nici nu poţi să te însori, trebuie să ceri aprobarea preşedintelui Consiliului Judeţean. Şi aici e marea problemă şi probabil că jurnaliştii de acolo cred că au avut mult de pătimit. Şi din Argeş şi din toate.

            Radu Moraru: Am descoperit că aceşti oameni sunt şi foarte răzbunători. Toţi preşedinţii de Consilii Judeţene, cei care sunt atacaţi, sunt foarte răzbunători. Deci mi-au spus ziarişti că au scris o chestie de genul: domnule, a venit şi avea o bască şi nu îi stătea bine pe cap. Pentru banalitatea asta ziaristul ăla a fost dat afară. Deci atâta timp a pierdut acel preşedinte de CJ, a dat telefon la ziar, la patron şi i-a zis: băi, dacă nu îl dai afară pe ăla că a scris de basca mea te dau afară. Ţineţi minte cum era? V-am mai spus eu într-o seară. Când a lansat Adrian Năstase aia cu cornul şi laptele cineva a făcut o parodie, un cântecel, cornuleţ cu lapte. Mamă, am văzut o campanie ofensivă, au fost criticaţi, cum îşi permit. Ei, înmulţiţi de 10 ori şi cam aşa e şi azi în judeţe.

            Ion Cristoiu: Îmi dai voie să fiu un pic mai om de cultură? Oricum trebuie să le spui telespectatorilor şi celor din sală că eu vin pe gratis. Unu, că vin de la bibliotecă, am coborât din anul 1940, 8 iunie…

            Radu Moraru: Acolo sunteţi, 8 iunie 1940?

            Ion Cristoiu: La cântările înălţate lui Carol al II-lea. Era aşa: rege cărturar, rege arhitect, rege plugar, rege legislator, era de toate.

            Radu Moraru: Cred că şi Nicolae Ceauşescu citea articolele alea ca un copil. Nu de acolo s-a inspirat?

            Ion Cristoiu: Nu. După părerea mea cultul lui Nicolae Ceauşescu a fost foarte slab. Adică nici cultul nu îi mergea, pentru că aici… Şi ce era paradoxal? M-a şocat… las la o parte faptul că despre maiestatea sa au scris elogios, dar dezgustător de elogios Arghezi, Blaga, George Enescu, până şi Grigoraş Dinicu, care încheia tableta, să ne trăieşti stăpâne.

            Radu Moraru: El era lăutar, mergea.

            Ion Cristoiu: Şi Cezar Petrescu, Camil Petrescu, nu există mare scriitor al vremii, mare ziarist, să nu…

            Radu Moraru: Eu cred că ei primeau şi bănuţi.

            Ion Cristoiu: Tema acestui… se împlineau 10 ani de când venise omul şi tema acestui jubileu era „10 ani de împliniri măreţe”, arhitectura în ultimii 10 ani, cizmăria în ultimii 10 ani, plugăria în ultimii 10 ani, sănătatea, toate articolele erau ce mari împliniri au fost făcute. Una din teme era: cum ne apără maiestatea sa, stă de veche la hotare. Cezar Petrescu scrisese un covor întreg de vreo 4 pagini, chipul regelui de strajă pe zonă. Suntem singura ţară din lume, din Europa… Au trecut două săptămâni şi a venit cedarea Basarabiei. Domnule, este uluitor. Mai trec două luni şi vine Ardealul. Şi se întâmplă următorul lucru: toţi jurnaliştii, Şeicaru, Stelian Popescu, au început să scrie pamflete. Pe 6 septembrie are loc abdicarea, pe 7 deja toată presa e plină de caraiman, ticălos. Şi o poantă, Carol al II-lea şi-a făcut şi el un ziar, a fost mogul. Poate interesează ca poantă. După ce a făcut dictatura … 10-11 februarie noaptea, după ce a stat de vorbă cu miliardarii, pentru că Corneliu Zelea Codreanu făcuse o declaraţie şi a spus aşa: când vom ajunge noi la putere vom face cu corupţii o autostradă Constanţa – Bucureşti. Şi băieţii au zis: ce vrei mă? Vrei să faci autostradă cu noi. Şi atunci s-a pus problema într-un consiliu de miniştri, ce facem cu presa? Maiestatea sa a zis: Călinescu (Armand Călinescu era ministru de Interne), raportează. Şi zice Călinescu: domnule, avem o problemă cu Şeicaru. Care? Păi vrea bani. Şi se ridică Iorga: domnule, eu am o propunere. De ce să le dăm bani ăstora, hai să facem noi un ziar. Şi hotărăsc ei să facă un ziar, „România”, în mai multe ediţii. Cu banii Guvernului, normal. Îl pune director pe Cezar Petrescu, era cel mai luxos, avea sediul vizavi de Palatul Telefoanelor. Avea cea mai modernă redacţie din Bucureşti. Şi văd eu numărul din 2 iunie, primul număr. Nu era nimic despre rege. Şi regele scrie pe 6 iunie în jurnal: am văzut „România”, nu îmi place.

            Radu Moraru: Nu scrisese nimic despre el.

            Ion Cristoiu: Şi peste 2-3 numere încep osanalele.

            Radu Moraru: Haideţi să facem o teleportare peste ani. Mă întorc la ce s-a întâmplat azi. Hai să vedem materialul că e o chestie senzaţională care s-a întâmplat acum.

            Ion Cristoiu: Te-am rugat să ne spui dacă demisionează Mubarak, că circulă zvonuri.

            Radu Moraru: Stăm să vedem dacă demisionează. Hai să vedem materialul cu vămile.

            Înghesuială mare la arest. Circa 100 de persoane, vameşi, poliţişti de frontieră şi contrabandişti au fost încarcerate în scandalul corupţiei din vămi. Referatele procurorilor în baza cărora s-au făcut reţinerile dezvăluie modalitatea în care era împărţită şpaga. Pentru că lucrătorii vamali se dovedeau a fi mai lacomi decât poliţiştii de frontieră, la vama … a fost instituită regula ca împărţeala să se facă din 3 în 3 ore. Banii obţinuţi cu titlul de mită de către vameşii poliţişti se colectau într-un fond comun care la sfârşitul unui schimb se împărţeau în mod egal între cele două categorii de funcţionari. Datorită faptului că pe parcursul procurării mitei unii lucrători vamali reţineau doar pentru sine o parte din mita obţinută sau le alocau vameşilor mai mult de 50% din foloase, între aceştia şi lucrătorii de poliţie au apărut discuţii contradictorii în cadrul cărora îşi reproşau sustragerea din banii şi ţigările provenite de la traficanţii de ţigări şi în care stabileau strategii de împărţire echitabilă a foloaselor. Astfel, pe fondul neîncrederii instaurate între vameşi şi poliţişti cele două categorii de funcţionari au decis de comun acord ca mita colectată în timpul unei ture să se împartă la fiecare 3 ore, aşa încât lucrătorii vamali să nu mai reţină pentru ei fracţiuni din foloase. Se arată în referatul anchetatorilor. Coordonatorul afacerii era însuşi şeful punctului de frontieră Naidăş, Valentin Bărăgan, care se asigura că mita este corect împărţită. Pe 9 ianuarie însă acesta le-a cerut subordonaţilor să se abţină de la şpagă cel puţin două zile, având informaţii că ar urma un control al autorităţilor. Din interceptările discuţiilor dintre poliţişti reiese că aceştia se temeau că ar putea fi ascultaţi încă din noiembrie 2010.

            „Hai că îţi spun eu cum facem. Eu îţi iau un telefon cu cartelă ca să fie bine, să nu avem probleme. Oricum, să fim şi noi vigilenţi, că na, e păcat să picăm dintr-o prostie.”

            Era sfatul unui poliţist de frontieră pentru un coleg al său. Şi pentru primirea şpăgii angajaţii vămii puseseră la punct un scenariu. Traficanţii de ţigări ştiau că trebuie să lase mita în portbagajul maşinilor. Locul de muncă era pentru lucrătorii vamali un mijloc de îmbogăţire, mulţi dintre aceştia având averi uriaşe. Un exemplu este Milan …, şef de tură de la Vama Moraviţa care în prezent este dat în urmărire generală. O declaraţie de avere completată la sfârşitul anului trecut relevă faptul că acesta are nu mai puţin de 5 locuinţe şi 3 terenuri. Velimir Stoian, simplu vameş la Moraviţa, a reuşit dintr-un salariu de 2000 de lei să ajungă proprietar pe un teren de 55 de hectare, 2 case şi să pună pe picioare şi o afacere prosperă. Mai mult, acesta şi-a pus şi bani în cont. Scandalul de la vămile româneşti se află şi în atenţia Comisiei Europene. Comisarul pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom spune că arestările demonstrează că problema corupţiei în România este una reală, dar şi că se fac eforturi pentru combaterea fenomenului.

            Cecilia Malmstrom: Sper că vor fi aduşi în justiţie şi dacă sunt vinovaţi să fie înlocuiţi cu oameni care nu vor mai comite asemenea fapte. Deci e un pas important în lupta pe care Guvernul o are.

            Preşedintele Traian Băsescu recunoaşte că toate partidele care s-au succedat la putere după 1990 au cunoscut, dar au tolerat corupţia din vămi.

            Traian Băsescu: Cangrena e veche, este arhicunoscută şi tolerată de toate partidele care s-au succedat la guvernare, din 1990 şi până acum. V-aş aduce aminte numai lucruri sau nume cu rezonanţă din acest punct de vedere. Vă aduceţi aminte în timpul războiului iugoslav, România era acuzată de trafic de combustibil. Se făcea prin frontiere, nu porumbelul ducea combustibil din România în fosta Iugoslavie. Sau nume celebre ca Dan Radu Ruşanu vă mai spune ceva, legat de vămi? Sau Nini Săpunaru, sau Dinu Vamă, sau Diaconu.

            Radu Moraru: Da. Am revenit. Aţi urmărit probabil toată povestea asta. Pe mine ce m-a şocat e că azi văd în „Puterea” o reacţie de tip Marian Vanghelie, Victor Ponta, de susţinere a lui Nicolescu şi agresivă de tipul: domnule, e nevinovat, e politic, eu când o să vin la putere o să îi rad pe procurori, judecători. Acum avem o altă reacţie, sigur mai elegantă, dar tot la fel de condamnabilă, din punctul meu de vedere cel puţin. Domnul Vasile Blaga, nu totuşi fitecine în ţara asta, fost ministru de Interne, zice aşa: În Radu Mărginean am încredere. Dar Radu Mărginean e chiar tipul numit de el în poziţia de şef al vămilor, care acum a fost prins de DNA pentru şpaga aia de 400 de mii de euro. Domnule, e prea mult, abia am trecut peste ruşinea cu cazul Păsat, cazul Nicolescu şi acum avem şi din partea asta o reacţie foarte… o mare greşeală.

            Ion Cristoiu: E pe surse, e citat?

            Radu Moraru:  Nu, e interviu cu el în ziarul „Puterea”.

            Ion Cristoiu: Dar de ce are încredere în el?

            Radu Moraru: Nu ştiu. Probabil că e anchetat de DNA şi e şpaga mare. Şi a zis „îi susţin nevinovăţia”. E grav. Avem practic intervenţia politicului de la stânga la dreapta împrejur. Ce dracu mai facem?

            Ion Cristoiu: De ce? De unde ştie ce e în dosar?

            Radu Moraru: Nu ştiu, domnul Ion Cristoiu. Dar am zis să mai iau o amendă de la CNA, că de data asta e PD-L partidul la guvernare şi atunci trebuie să fie mai mare.

            Ion Cristoiu: Domnului Vasile Blaga nu îi cere nimeni demisia?

            Radu Moraru: De unde să îi mai cerem demisia?

            Ion Cristoiu: Nu ştiu, partidul lui.

            Radu Moraru: Nu ştiu, cred că nu a aflat partidul lui, că e un partid care doarme la reacţii publice. Nu aţi văzut, nu a ieşit pe sticlă. În fine, treaba lor. Deci repet, îl întreabă: despre Radu Mărginean…

            Ion Cristoiu: Domnul Moraru, domnul Vasile Blaga nu a spus, că nu a vorbit în somn. Adică dacă mă întrebaţi pe mine acum ce părere am de faptul că demisionează Mubarak nu o să pun patimă, mă lasă rece. Dacă m-aţi fi întrebat dacă ăla e nevinovat sau vinovat, eu habar nu am şi nu mă interesează. Dar dacă aş fi avut afaceri cu domnul ăla de la vamă m-aş fi gândit la următorul lucru: domnule, omul ăla ar putea să ciripească, ca să vorbesc eu în termeni de Ferentari. Şi atunci ca să nu îl enervez dau un semnal public. Asta e explicaţia, nu are decât să intervină domnul Vasile Blaga.

            Radu Moraru: Deci e un semnal de sprijinire: băi, nu ciripi, eu sunt alături de tine?

            Ion Cristoiu: Da, e o chestie tipică. Pentru că altfel nu are explicaţie, nu se poate. Domnul Vasile Blaga nu e un nou venit în politică şi chiar când eşti nou venit nu faci asemenea afirmaţii. În primul rând că nu ai voie să pui la îndoială o acţiune a…

            Radu Moraru: Uitaţi că vă citesc ce spune. Întreabă ziaristul: „Despre Radu Mărginean ce ne puteţi spune?” Deci e şeful vămilor, repet, e vorba de o şpagă de 430 de mii de euro pentru un amărât de şef de vamă la Halmeu. Deci nu vorbim de vamă în Bucureşti unde se vămuiesc zeci sau sute de tiruri pe zi.

            Reporter: Cine l-a propus şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor în februarie 2009?

            Vasile Blaga: Eu.

            Reporter: Nu ştiu dacă ştiţi, dar domnul Radu Mărginean era atunci adjunct al şefului vămilor.

            Vasile Blaga: Ştiu. Eu l-am propus în funcţia de preşedinte al vămilor pentru că am avut încredere în el şi am în continuare încredere în el şi îi susţin nevinovăţia.

            Radu Moraru: Este stupefiant. Sunaţi-l pe Vasile Blaga, vedeţi dacă poate să fie adevărat aşa ceva.

            Ion Cristoiu: Hai să lămurim. Nu ştiam această declaraţie.

            Radu Moraru: Acum a apărut, seara.

            Ion Cristoiu: Sper că e corectă, adică sper pentru colegii de la „Puterea”. Dacă e cu ghilimele în cadrul interviului şi au şi banda bănuiesc că aşa este.

            Radu Moraru: Andi Topală, Ionuţ Dumitrescu, sunt cei care…

            Ion Cristoiu: După părerea mea este declaraţia anului, dacă nu a secolului. Şi asta spune un lucru, să ştiţi că de regulă vameşii sunt escroci. Cred că s-a scris o întreagă literatură despre vameşi care ajută contrabanda. În cazul de faţă însă avem două mari probleme, în cazul acestui fenomen de la vămile României. Unu, este caracterul de masă al mitei. Deci nu e undeva la o vamă, s-a făcut acolo un nucleu despre care nu ştie nici şeful vămii. Şi e posibil, vedem atâtea filme americane, se face acolo o reţea. În primul rând că e la toate vămile. Doi, că de afacerea asta, că ea este organizată mai bine decât partidul, mai bine decât PD-L-ul. Deci este organizată şi ştie şi şeful vămii. Dar mult mai grav şi dacă e corectă declaraţia domnului Vasile Blaga, arată că aceasta era patronată de sus. Deci sistemul era în felul următor. Şi a doua caracteristică este lăcomia. Deci dacă aţi observat acolo, nu e vorba de faptul că a luat un pachet de ţigări. Nu e mică corupţie, e crimă organizată. Acolo sunt înţelegeri, trece tirul ăla cu ţigări, dai suma. Asta presupune o organizare, crimă organizată.

            Radu Moraru: Unde trece pulpa de pui, tirul cu ţigări trec şi droguri.

            Ion Cristoiu: Trebuie lămurit. Am văzut foarte mulţi politicieni trăncănind. Nu e mică corupţie, nu e medicul la care te duci… mă rog, uneori poţi să îi dai chiar şi nişte bani în semn de recunoştinţă, sau naşul la tren care… bănuiesc că mulţi studenţi, mulţi tineri călătoresc…

            Radu Moraru: Dar şi ăla e prins.

            Ion Cristoiu: Ăla e un cetăţean care face şi el, ciupeşte. Dar dacă ăla de la tren îţi cere 100 de euro şi jumătate îi dă şefului lui, iar şeful lui dă jumătate celui…

            Radu Moraru: Da, e crimă organizată.

            Ion Cristoiu: Şi aici e grav că ăştia au fost atât de lacomi, gândiţi-vă că la averile pe care le au noi trebuie să le dublăm deoarece ei au luat dublu faţă de averi, pentru că au dat. Şi au dat pentru…

            Radu Moraru: Eu cred că mai mult au dat. Deci ce vedem noi din averile lor reprezintă, din ce ştiu eu, că s-a mers pe stil vechi, un 10%. Gândiţi-vă că la orice maşină, trec sute de maşini printr-o graniţă. Şi dacă ia 10-20 de euro şi credeţi-mă că luau şi 50 şi 100, se adunau sume colosale. El avea dreptul în final, când se făcea împărţeala, cam 10%.

            Ion Cristoiu: Această reţea mafiotă mergând de la ministru, pentru că vedeţi, ministrul desemnează pe unul. E normal că l-a desemnat exact pe omul care va crea reţeaua şi îi va aduce banii.

            Radu Moraru: Aici nu avem proba că Vasile Blaga pentru asta l-a desemnat. Ce probă avem e că ei au fost colegi şi Vasile Blaga i-a fost şef la Vama Oradea.

            Ion Cristoiu: Dacă i-a luat apărarea gata, s-a terminat. Nici nu mai discutăm, îl face suspect. Dar care e sistemul şi nu s-a analizat în aceste zile. Deci marea problemă este a unei campanii pe care am dus-o noi la „Evenimentul Zilei”, bani pentru partid. Deci la ora actuală corupţia în România nu e o corupţie… s-au cam îmbogăţit băieţii, adică în sensul că politicianul zice: eu te pun la vamă şi tu îmi dai şi eu îmi fac vile. Că au deja mai mult de 2-3 vile, nici nu pot să umble la întrerupătoare că se alege prin vreo 100 de camere. Spun eu în calitatea mea de comunist, că doar ştii că eu îi urăsc pe ciocoi că sunt comunist. Dar culmea e că nici nu mai am pe cine să urăsc, pentru că văd că toţi sunt comunişti. Toţi bogătaşii în România sunt comunişti. Deci nu mai am cu cine să mă bat. Dacă aş vrea să fac o revoluţie, cu cine să mă bat? Că de la Dan Voiculescu până la Sorin Ovidiu Vântu toţi îi plâng pe săraci. Deci nu văd unul cum ai fi tu să zică: da domnule, eu sunt bogătaş şi voi să muriţi de foame. Şi atunci banii aceştia se duc în campaniile electorale, în manifestările partidului. Deci orice om simplu vede următorul lucru: în campania electorală, prezidenţială, parlamentară, sumele pe spoturi de televiziune, pe panouri, sunt înspăimântătoare.

            Radu Moraru: Nu, dar aici a greşit preşedintele. Nu acolo se duc banii, sau s-or duce pe anumite televiziuni. Ştiţi unde se duc banii mulţi? Cumpăratul de voturi. Să dai la cetăţeni şi eu am exemple, păcat că oamenii ăia nu vor să vorbească, politicieni care au fost în campanii în mai multe partide, domnule, mergeau cu sacoşe de zeci de miliarde.

            Ion Cristoiu: M-a învăţat tata Marx că  suntem în economie de piaţă. De la el am învăţat. În economie de piaţă orice acţiune pe care o faci, că eşti partid, că eşti Guvern, că eşti preşedinţie, că eşti televiziune, te costă. Deci să spunem că ai o sindrofie, o reuniune, la Sala Sporturilor dintr-un centru de judeţ. Şi vine şeful tău, liderul de partid de la centru. Şeful tău, tu care eşti preşedintele Consiliului Judeţean, vrei să vină vreo 1000 de inşi acolo. Mia aia de inşi sunt aduşi cu autobuzul, le dă de mâncare şi le mai dă şi nişte bani. Ei, toţi ăştia presupun şi nişte bani. De unde? Pentru că şi când au fost manifestările sindicaliştilor, am văzut că au venit de la Satu Mare. De la Satu Mare vine cu autobuzul, care înseamnă benzină… Şi atunci, dacă aţi observat, noi nu avem la ora actuală… avem o curte de conturi care nu există de fapt.

            Radu Moraru: E la nea Văcăroiu acolo.

            Ion Cristoiu: Vedem că un partid a consumat în campania electorală panouri, publicitate, dar nimeni nu vine, jurnaliştii neamului, să întrebe: foarte bine, ia spuneţi-mi şi mie dacă puneţi cap la cap. Aţi făcut panouri pe care aţi dat atâţia bani. Aveţi o chitanţă, că nu ai dat bani negri. Deci v-a costat 500 de mii de euro. Dacă pun ăştia şi ăştia şi ăştia se face că aţi cheltuit 2 milioane de euro. 2 milioane de euro trebuie să corespundă la 2 milioane de euro intraţi, că se presupune că au primit bani. Vorba lui Sorin Ovidiu Vântu, să se închidă.

            Radu Moraru: Dar aici au şmecherit-o, apar sponsorii partidului şi ceea ce nu ştie lumea e că foarte mulţi sponsori care apar că a dat 50 de milioane, 200 de milioane, de fapt ăia sunt bani negri pe care el îi primeşte, nu sunt ai lui. Îi pune nominal ca să se facă acolo cât mai mulţi bani.

            Ion Cristoiu: Dar nu se închide. Staţi să ne lămurim. Normal ar fi ca toate operaţiunile astea să fie înscrise…

            Radu Moraru: Ar trebui să fie prin bancă.

            Ion Cristoiu: Prin bancă, obligatoriu.

            Radu Moraru: Şi când plătesc, şi când încasează. Dar merg mai departe, maşinăria asta…

            Ion Cristoiu: Maestrul meu, Ion Luca Caragiale spunea la un moment dat într-un eseu: singura industrie care merge bine în România este industria politică.

            Radu Moraru: Şi azi e la fel.

            Ion Cristoiu: Da. Bine, el mai spunea şi următorul lucru: vine o haită de hămesiţi la putere, de la jandarm până la ministru şi în timpul ăsta vreo 3-4 ani o altă haită aşteaptă să îi ia locul. Deci aşa era în 1907. Industria asta politică începe să ne coste.

            Radu Moraru: Vreau să vă spun ceva, când mi-a citit aici, mi-a zis preşedintele de lucrurile astea, Dan Radu Ruşanu, Săpunaru, Dinu Vamă, Diaconu, eu am descoperit… Sigur, nu ştiu dacă asta a vrut să spună preşedintele, dar acest sistem, această puşculiţă, nu a distrus-o nicio guvernare, deşi s-au succedat mai multe guvernări. Şi am întrebat şi eu azi pe diverşi: voi ştiaţi când veneaţi. Domnule, când făceam schimbări la vămi, peste tot şi puneam oamenii noştri nu comenta nimeni. Aţi auzit vreodată scandal, miting, domnule, PSD schimbă oamenii de la vamă? De ce? Pentru că toţi ştiau că în momentul în care ajung iar la guvernare puşculiţa funcţionează, e mai bună, doar trebuie să ştii unde să schimbi oamenii.

            Ion Cristoiu: Dar repet încă o dată nuanţa acestor observaţii. Nu pentru vilele lor, industria politică, politicul ne costă la ora actuală foarte mult. Campaniile electorale, acţiunile partidelor, toate astea costă.

            Radu Moraru: Mitinguri, voturi cumpărate. Şi care în momentul în care costă, în momentul în care ai făcut campania electorală, deja te-ai arondat la vreo 10 inşi care aşteaptă. Şi după asta vine omul ăla tot ca în Caragiale, vine negustorul şi îţi spune: domnule, stai puţin, eu ţi-am dat nişte bani în campania electorală, pune-mi şi mie omul ăla la vamă la…

            Radu Moraru: Undeva. Cert e că preşedintele a anunţat ceea ce nu poate să anunţe DNA-ul sau alţii, nu ştiu dacă e ok. A spus aşa printre altele: au şansa să nu facă puşcărie camioanele astea de arestaţi, sau au şansa să facă mai puţină puşcărie dacă spun cu nume cui au dat bani.

            Ion Cristoiu: Nu, dar aici e un principiu de drept.

            Radu Moraru: Nu, dar aici spusă de preşedinte… nu mai poate fi acuzat preşedintele până azi… era acuzat că e politică, că e nu ştiu ce. Eu am făcut o speculaţie, că sigur sunt mai multe regine, adică mai multe partide şi sigur sunt oameni pe care îi vom găsi la capătul acesta al circuitului banilor care sunt interconectaţi, deci transpartinici.

            Ion Cristoiu: Da, dar domnul Vasile Blaga şi alţi lideri PD-L mai fac asemenea declaraţii, toată această acţiune spectaculoasă vine peste ei, adică vine în detrimentul lor. Pe mine mă miră, eu nu cred că un om politic din România, fost ministru, nu poate să facă o asemenea declaraţie. De regulă în politică nu ai mamă, nu ai tată. Nu ştiu, te-a prins… asta ştim de la Shakespeare, când ajung acolo la putere şi te-a prins, acum nu mă apuc să fac solidaritate că doar nu sunt… Şi în felul acesta, ce să mai zic, vine preşedintele şi spune de Dan Radu Ruşanu când ai aici o declaraţie a celui mai important lider al PD-L, eu am încredere în ăla care deja este anchetat de DNA pentru luare de mită. Adică nici măcar nu a zis: am încredere, deşi domnul Radu Moraru a zis. Nu, este o acţiune a DNA, un dosar, este în justiţie.

            Radu Moraru: Dar cum spune el, îi susţin nevinovăţia. Păi la fel PD-L-ul prin vocea premierului a criticat dur acţiunea PSD-ului de la Argeş. Ori acum ar trebui tot premierul să iasă şi să condamne această declaraţie nefericită a lui Vasile Blaga. Dar nu nefericită, vinovată, că nu poţi să zici: am greşit, îmi cer scuze. Zice: eu l-am propus în funcţia de preşedinte, am avut încredere în el şi am în continuare încredere în el şi îi susţin nevinovăţia. Vorba dumneavoastră, să fie mama, să fie tata, nu ai voie.

            Ion Cristoiu: Dar ţineţi minte că la B1 am mai avut o discuţie în legătură cu acea nefericită manifestare a poliţiştilor şi am spus că domnul Vasile Blaga în calitatea lui de ministru de Interne grav nu era faptul că ăia s-au dus la Cotroceni şi şi-au aruncat şepcile, grav era faptul că participanţii la o manifestare de protest autorizată să se petreacă într-un spaţiu, că nu întâmplător în democraţii… Dacă e în faţa Casei Albe e acolo un trotuar, un parc unde protestează toţi proştii. Dacă ăla iese de acolo, dacă se duce un metru mai încolo de ţarcul ăla vin ăia şi îl bat de îl snopesc. Deci faptul că domnia sa era la Târgu Mureş şi în timpul ăsta oamenii aceia din piaţă, care puteau fi poliţişti, ce puteau să fie, au plecat prin Bucureşti. Domnul Radu Moraru, am spus şi atunci, tu ca ministru de Interne deja ai o criză publică, o criză de ordine socială, pentru că nu ştii niciodată, nişte oameni care pleacă prin Bucureşti, o mie de inşi încolonaţi, nu ştii ce le trăsneşte prin cap.

            Radu Moraru: Mai ales că aveau şi muniţie unii dintre ei.

            Ion Cristoiu: Şi dacă nu aveau muniţie.

            Radu Moraru: Credeţi că e război atât de mare între Băsescu – Vasile Blaga cum insinuează mai mulţi?

            Ion Cristoiu: Hai să ne lămurim, a pune această acţiune pe seama unui război, că am văzut că eu ca jurnalist nu am voie să politizez nicio acţiune a justiţiei, pentru că dacă vrem să avem un stat de drept hai să plecăm de la premisa, poate chiar neadevărată, că Parchetul, Poliţia, nu e comandată de nimeni. Al doilea lucru, trebuie să înţelegem un lucru, probabil că cei de la Uniunea Europeană aveau şi ei oameni pe graniţă, că doar nu erau…

            Radu Moraru: Nu, că Vasile Blaga poate să fie cel mai bun martor, în CSAT s-a hotărât acest lucru anul trecut, când Vasile Blaga era ministru de Interne.

            Ion Cristoiu: Nu, am vrut să spun următorul lucru.

            Radu Moraru: Adică dacă ar vrea cineva să politizeze ar spune chiar Vasile Blaga. Dar nu poate, că operaţiunea e declanşată de mult.

            Ion Cristoiu: Dacă există o cauză pentru care trebuia neapărat să se facă este această poveste. Şi nu e vorba două acţiune, e cu acordul Uniunii Europene. La noi nu s-a explicat şi probabil nimeni nu înţelege, care e marea problemă a Uniunii Europene de au ăia ezitări? Domnul Moraru, dacă vă uitaţi pe hartă veţi constata un lucru foarte aparte pentru România. Deci spaţiul Schengen înseamnă când ai intrat într-un spaţiu din ăla te duci ca în brânză, prin tot spaţiul.

            Radu Moraru: Ca într-o singură ţară.

            Ion Cristoiu: Acest spaţiu Schengen e imperiul roman de pe vremuri. Şi imperiul roman aveau peste tot hotarele alea, aveau legiunile. Spania are frontieră maritimă, Italia maritimă, e greu să vină pe mare. România are unul dintre cele mai mari spaţii frontiere de uscat cu barbarii.

            Radu Moraru: Da, aici începe Ucraina, vine, aici undeva e Delta.

            Ion Cristoiu: Moldova.

            Radu Moraru: Aici e Republica Moldova, aici e Marea Neagră care e periculoasă.

            Ion Cristoiu: Uscatul este, ca şi la turci.

            Radu Moraru: Ce mai avem? Bulgaria.

            Ion Cristoiu: Serbia. Noi avem o singură frontieră cu Uniunea Europeană.

            Radu Moraru: Ungaria.

            Ion Cristoiu: O altă problemă. Şi Ucraina şi Moldova sunt ţări permeabile, pentru că are şi Polonia, dar la ruşi e cam greu să o iei de-a latul Rusiei să ajungi. Aici afganii, caucazienii, vin încoace şi trec ca prin brânză prin Moldova. Că hai să fim sinceri, fraţii noştri moldoveni nu au… O să spuneţi că şi Ungaria e în aceeaşi situaţie. Nu, Ungaria nu e chiar la frontiera cu barbarii, că trebuie să treacă pe la noi. Deci noi suntem la frontiera cu barbarii. Şi e normal ca ăia să fie neliniştiţi, de două lucruri. Unu, că vameşii sunt cum sunt, dar foarte important şi vine povestea cu mecanismul pe justiţie. Că eu l-am întrebat pe un om mai inteligent: domnule, dar de ce nu cereţi vameşi străini. Şi mi-a spus următorul lucru: domnule, noi îi cerem, dar problema e că justiţia… nu avem încredere în justiţie că îi condamnă. De aici vine obsesia…

            Radu Moraru: Europa, şi eu aş face la fel în locul lor. Tati, nu vreau să îmi intre pe graniţa asta mare a voastră droguri, arme, contrabandă  de ţigări, să pierdem afaceri, bani şi aşa mai departe. Şi doi, nu vreau să am prinşi şi să scape cum scapă la voi toţi infractorii.

            Ion Cristoiu: Şi mai este un lucru foarte important, poate să vină la noi un om de faceri din Caucaz şi fiind în spaţiul Schengen el din acel moment… afacerea lui e în toată Uniunea Europeană. Adică oamenii ăia au dreptate. Că s-a pus problema decuplării de Bulgaria, că noi puteam să ne decuplăm, ei ne-au întrebat: şi ce faceţi cu Dunărea? Trebuie să pui aici un filtru foarte puternic.

            Radu Moraru: Bun. Ne oprim aici. Ne revedem în direct luni seara la orele 20. Să fiţi iubiţi!

(Prin Monitoring Media: 10 TV – Naşul, Ora: 20:00)